Nici o încercare nu ţine veşnic

Traian Dorz, Lumina iubitului fiu

… Cinstea de robi şi de prieteni ai lui Hristos n-am vrea s-o schimbăm cu cinstea întregii lumi. Şi vai de acela care o schimbă. 

 

“Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.”

Romani 6:22

Care este porunca cea mai mare?

Pr.Iosif Trifa

În porunca iubirii de Dumnezeu şi de oameni zicea Isus că „se cuprind toată legea şi prorocii”.

 

În această poruncă se cuprinde şi toată Evanghelia, căci şi Evanghelia nu este altceva decât dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi Fiul descoperită oamenilor pe pământ.

Împăcaţi-vă cu Dumnezeu

Învăţător ostaş Ioan Marini

„Să mă împac cu Dumnezeu? Dar ce, m-am certat vreodata cu El, ca să fie nevoie să mă împac?” îşi zice cine citeşte aceste cuvinte şi se mira de ele ca de ceva ciudat.

Suntem de oameni uitaţi, părăsiţi

sora Aurelia şi fratele Valer Irinca 

Traian Dorz 1914 - 1989

Ioana Boca
Fundaţia Academia Civică

 

Începând cu anul 1947 a fost arestat de mai multe ori petrecând în detenţie un total de 16 ani. În 1952 a primit o condamnare administrativă de 60 de luni, la motivul încarcerării specificându-se „conducător al sectei Oastea Domnului”.