Preot Vasile Ouatu - Adevarul, Calea si Viata
Spre citire fraţilor de la fronturile Oastei Domnului
„Dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus. Iată că toate lucrurile s-au făcut noi“ (II Cor. 5, 17).
Prea iubiţii mei fraţi şi surori în Domnul Isus!
Mântuirea, darul cel mai preţios, ne este mult primejduită de vrăjmaşul diavol, care se războieşte cu noi la fiecare pas. Noi însă trebuie să fim înţelepţi şi să luptăm cu eroism, până la zdrobirea totală a lui Satan.
Viaţa toată este o luptă şi încă o luptă grea, dar trebuie să luptaţi, alipiţi tot mai mult de Domnul Isus.A lupta singuri, cu puterile voastre, este în zadar. A lupta împreună cu Isus, alipiţi puternic de El, înseamnă putere şi biruinţă.
Oastea Domnului a chemat şi cheamă sufletele la Isus şi numai la Isus. Ea pune toată stăruinţa, ca orice suflet să se oprească din drumul pe care a mers până acum şi să se întoarcă la Isus. Oastea Domnului roagă stăruitor şi îmbie pe orice suflet ca să se desprindă din lume şi să se apropie, cu iubire şi credinţă, de Domnul Isus. Oastea Domnului este un mănunchi de suflete care au găsit în Isus comoara preţioasă, mărgăritarul ceresc.
Oastea Domnului a găsit că Isus este „Adevărul“. Toţi cei hotărâţi pentru Domnul au găsit în acest „Adevăr“, care este Isus, mângâiere sufletelor lor, pace şi alinare. O! Cât n-ar da un suflet rătăcit pe‑ale vieţii căi să afle Adevărul vieţii, dar nu-L cunoaşte!…
O! Dar iată! Oastea Domnului cu atâta iubire ţi-L arată şi ţie, iubite frate şi scumpă soră, şi-L arată la toţi cei însetaţi după „Adevăr“. El este Isus!… Ai venit tu, dragul meu, la Isus?… Ai aflat tu în Isus „Adevărul“? Dacă, în adevăr, ai aflat pe Isus ca supremul „Adevăr“, atunci tu vei fi fericit şi Adevărul lui Dumnezeu este cu tine.
Iar de nu L-ai aflat, vino, dragul meu, chiar acum, la Isus. El te caută, te vrea şi te doreşte.
Oastea Domnului a mai găsit în Isus „Calea“ ce duce la Patria cerească. Cine n‑ar voi să ştie că drumul pe care merge îl duce în Ţara cerească, unde Isus împărăţeşte?… Ei bine, dragii mei, Oastea Domnului arată oricărui suflet doritor acest drum, această „Cale“ care este Isus. Pentru aceea strigă Oastea Domnului pe toate drumurile: Veniţi la Isus, apropiaţi-vă de Isus, daţi-vă inima, sufletul şi tot ce aveţi lui Isus, căci El vă va duce sigur în Patria cerească, unde nu se află decât pace, bucurie şi fericire.
Oastea Domnului a mai înţeles că Isus este „Viaţa“, şi încă Viaţa veşnică, Viaţa fericită.
O, iubiţii şi scumpii mei frăţiori! Cât aleargă lumea după fericire – şi fericire nu găseşte. Şi nu va găsi niciodată, cât o va căuta unde nu este…
Isus este fericirea – şi cine o caută la El, acela o găseşte. Lumea este nefericită pentru că tocmai unde este fericirea, acolo n‑o caută. Ea vrea fericire, dar fără Isus şi în afară de Isus. Ce înşelăciune şi ce orbire!
Veniţi, dragii mei, veniţi la Isus, că numai acolo este fericirea. N-o mai căutaţi aiurea, că n-o găsiţi. Vă osteniţi în zadar. Ascultaţi chemarea Oastei Domnului şi veniţi la Isus.
Dar va întreba cineva: Ce înseamnă să vii la Isus, că doar suntem creştini! Da, iubiţilor, după certificatul de botez şi eu ştiu că toţi suntem creştini. Dar după cele ce vedem în viaţa de toate zilele, după traiul vostru de fiecare clipă, mărturisiţi că sunteţi păgâni; pentru aceea este nevoie ca acum, chiar când auziţi chemarea lui Dumnezeu, să vă lăsaţi de toate relele şi să începeţi o viaţă nouă, curată şi sfântă, după voia lui Dumnezeu. Căci aţi auzit ce zice Scriptura: „Dacă este cineva în Hristos“, adică dacă este creştin, atunci „este o făptură nouă“. „Cele vechi“, adică zavistiile, certurile, dezbinările, lăcomia de avere, cuvintele porcoase, vorbele nechibzuite, glumele proas-te, curvia, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, mânia, vrăjmăşia, răutatea, clevetirea, vorbele ruşinoase, minciuna, beţia, ma-lahia, sodomia, duhurile înşelătoare şi învăţăturile drăceşti, descântecele, vrăjitoria, făţărnicia, fariseismul, defăimarea, uciderea, închinarea la idoli, moda, obiceiurile şi deprinderile rele, înjurăturile, blestemele, dră-cuielile şi orice alte răutăţi „s-au dus“, nu mai sunt: „iată că toate lucrurile s‑au făcut noi“.
Şi, în locul tuturor acestor lucruri rele, răsare o floare nouă, ca o renaştere spirituală, asemănătoare altoiului. Este omul cel nou, născut din Duh şi Adevăr, este copilul lui Dumnezeu, adevăratul creştin, ostaş al Domnului Isus.
Dragii mei, nu mai întârziaţi! Isus vă cheamă la viaţa cea nouă, de ostaş al Împărăţiei cereşti. Aruncaţi de pe umerii voştri haina murdară a păcatului şi predaţi-vă inimile Domnului Isus. O clipă să nu mai întârziaţi. Chiar acum hotărâţi-vă pentru Domnul. Astăzi este ziua mântuirii, astăzi să vă încredinţaţi Domnului, cu tot ce aveţi. Aşa cum sunteţi, aşa cum vă aflaţi, veniţi la Domnul Isus. Nu mai este vreme de amânare. Isus a dat totul pentru voi, chiar însăşi viaţa Sa.
Iubiţii mei fraţi, fiţi înţelepţi! Luaţi încă de pe acum drept călăuzitor al vieţii voastre pe Domnul şi Mântuitorul nostru, pe Isus. Puneţi-L pe El la cârma vieţii voastre şi El vă va duce la biruinţă.
Cei ce nu cunosc pe Domnul cu adevărat zac în grea întunecime spirituală. Misiunea şi rolul nostru sunt ca şi pe ei să-i luminăm. Să luptăm, fiecare după puterile noastre, ca pe toţi să-i strângem în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Salvându-i pe ei, ne salvăm pe noi. Alipindu-i pe ei de Isus, ne alipim pe noi. Încălzindu-i pe ei pentru Domnul şi Evanghelie, să ne încălzim pe noi. Pentru aceea, la lucru, fraţilor! Câmpul este mare. Trebuie lucrători. Via este înţelenită şi acoperită de spini şi bălării. Puneţi‑vă cu toţii la lucru, să curăţim şi să înnoim ogorul lui Dumnezeu, care sunt sufletele fraţilor.
Fiecare să cucerească noi suflete pentru Domnul şi Evanghelia Sa. Dragostea să ne ţină una în Isus, încât nici o piedică şi nici o ameninţare, oricât de grea, să nu ne o-prească din drumul nostru.
Isus este ţinta şi Oastea ne este drumul ce duce la Isus.
Să luptăm înainte. Trecând peste orice greutăţi, să strigăm din tot sufletul: Înainte, fraţilor, înainte, la luptă, înainte, la biruinţă, înainte cu Isus Biruitorul, căci în El avem răscumpărare, prin Sângele Lui, iertarea păcatelor!
Amin.
Preot Vasile Ouatu
din Foaia ’’Isus Biruitorul’’ 1936
Preaiubiţilor, după cum totdea-una aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu atât mai mult acum, în lipsa mea (Filip. 2, 12).