Înțelegerea lucrurilor duhovnicești. Cugetări nemuritoare

Traian Dorz

 

Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru - a spus Mântuitorul nostru (Luca 17, 21). Ea este în inimile sau în locurile unde este stăpân ascultat, urmat şi iubit deplin Domnul Dumnezeu. Este în sufletele cu adevărat credincioase şi în adunările celor cu adevărat ascultători de Hristos. Este în bisericile vii, care sunt sfinţite şi curăţite de Duhul Sfânt, unde El stăpâneşte cu lumină şi este ascultat cu smerenie de către toţi copiii Săi din ele. Este în cei doi sau trei adunaţi în Numele lui Isus (Matei 18, 20). Este acolo unde El coboară cu dragoste şi rămâne cu bucurie în cei născuţi din nou, care s-au alipit de Hristos ajungând un singur Duh cu El. Aşa se înţeleg lucrurile duhovniceşti.

Pe care cale mergi?

Ioan Marini

 

Este cunoscută istoria cu Hercules, uriașul din istoria grecilor, care în călătoria sa, ajunsese într-o zi la o răspântie, unde calea se desfăcea în două părți. La răspântie, de o parte și de alta, stătea câte o femeie.

Era tehnologică şi “evanghelia prosperităţii”

Trăim apogeul erei tehnologice. Ea a fost pregătită din secolul trecut prin aşa zisul progresism şi materialism. Acum toate ţările, de la cele mai înapoiate până la cele mai dezvoltate, sunt preocupate de progresul tehnologic şi informaţional ca formulă magică a societăţii de consum.

Căci visul lumii moderne din toate regimurile politice de azi este satisfacţia materială imediată, nelimitată, ca şi cheie a fericirii oamenilor.

Revoluţia din Anglia şi una de la noi

O ”Revoluţie spirituală sub control Dumnezeesc”.
Mişcarea de la Oxford, o revoluţie din Anglia.
Revoluţia Oastei Domnului.

Ioan Marini

 

O imagine  am văzut mai zilele trecute (1936) într-un ziar, ce înfăţişa o mare sală din Londra, ce cuprindea  o mare mulţime de oameni, adumbriţi de o pădure de steaguri. Dedesuptul imaginii scria: În sala Albert din Londra s-a ţinut Adunarea organizaţiei religioase Oxford, care urmăreşte „Revoluţia spirituală sub control Dumnezeesc.”

Isus Hristos este cu tine,
în orice greu vei birui!