Traian Dorz - simplitatea ca mod de esenţializare

Traian Dorz - simplitatea
ca mod de esenţializare

 Gen. mr. Conf. univ. Dr. Maricel Popa

 

În cultură se întamplă uneori un fenomen interesant şi paradoxal în acelaşi timp, unele lucruri certe, evidente, trebuiesc iarăşi justificate, reargumentate, redovedite.

 

Dacă ne referim la literatura română, acest lucru este foarte evident, cel puţin cunoscătorilor, el fiind valabil însă şi în celelalte domenii artistice, în artele muzicale, dramatice sau în artele plastice.

Biserica în faţa puterii ateiste

Sergiu Grossu

 

Trăim momente cruciale, de grea cumpănă. Iadul s-a dezlănţuit să piardă omenirea, să cucerească sufletul şi mintea omenească, să profaneze altarele credinţei, să ucidă în noi nădejdea vieţii veşnice, să siluească mersul normal al istoriei, să legalizeze şi să impună pe pământ internaţionalismul urii de Dumnezeu, supremaţia minciunii şi cultul violenţei. “Dumnezeul veacului acestuia“ atacă în toate sectoarele cheie ale activităţii umane cu armatele de care dispune, într-o unitate aproape perfectă.

ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului a trecut la Domnul.

Păstor erudit, promotor al valorilor credinței și culturii creștine în dialog multiconfesional, prieten apropiat şi sprijinitor al Oastei Domnului, Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Nicolae Corneanu, va rămâne prin vocaţia sa de slujire a aproapelui, un model de dăruire şi demnitate umană, unul dintre cei mai iubiţi și apreciați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Dumnezeu să-l odihnească.

Din tainele Biruinţei

Pr. Iosif Trifa

În orice luptă Biruinţa are multe taine, are multe condiţii. Cea dintâi este Dragostea şi frăţietatea care-i leagă pe cei strânşi sub acelaşi Steag de luptă. E Dragostea care-i leagă pe luptători de Cauza pentru care luptă. Ochii tuturor luptătorilor trebuie să stea veşnic ţintă spre Cauza Sfântă pentru care luptă.