Isus Hristos, Mântuitorul lumii şi Vântul cel potrivnic

Sergiu Grossu, Apărând Adevărul

 

Sper să nu contrariez pe nimeni dacă, în expunerea mea, voi lua ca punct de plecare episodul cutremurător al „umblării pe mare", din Evanghelia Sfântului Matei, din care aflăm că, în plină noap­te, corabia cu ucenici „era învăluită de valuri în mijlocul mării, căci vântul era împotrivă".

Barbati slabi sau barbati puternici

Bărbaţi slabi, după mersul lumii acesteia sau bărbaţi puternici, după voia lui Dumnezeu

Dan Bercian

 

După ce Dumnezeu l-a creat pe Adam i-a încredinţat acestuia conducerea şi stăpânirea întregului pământ. Cu siguranţă în Adam a fost un potenţial extraordinar de a conduce şi stăpâni, de a fi reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Eva trebuia să-i fie doar un ajutor. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat atunci când Eva a preluat iniţiativa.

Dacă se va lua Duhul – viaţa Trupului,

vor rămâne formele fără Viaţă, oameni, biserici şi adunări fără naşterea din nou, fără Hristos.

Traian Dorz

 

În lucrarea cea tainică şi sfântă a lui Dumnezeu noi nu suntem singuratici, ci uniţi cu alţii, ca nişte mădulare în trup, după cum este scris... "Sunteţi mădulare unii altora..." Şi după cum în trup există un echilibru fără de care n-ar fi cu putinţă viaţa, tot aşa în Tainicul Trup al lui Hristos, care este Biserica Lui cea Vie, este nevoie să fie şi să se păstreze mereu un echilibru. Dacă unele mădulare sunt mai slabe, altele trebuie să fie mai tari.

Spuneţi celor slabi de inimă: "Fiţi tari, şi nu vă temeţi!

Spuneţi celor slabi de inimă:
"Fiţi tari, şi nu vă temeţi!

Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplatirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui." Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!   Isaia 35.4,10

Prof.Cornel Trandafir
Oastea Domnului, Lieşti

 

„Oastea Bisericii” sau „Oastea Domnului”?

Ei se numeau mai mult "Oastea Bisericii" decât "Oastea Domnului", pentru a sublinia şi prin aceasta că acei care au rămas alături de pă­rintele Iosif nu ar mai face parte din biserică, ci ar fi ieşit afară din ea.

Nu se rătăcesc de la Credință decât acei ce trăiesc în păcat.

Traian Dorz, Hristos mărturia mea