Florile Binelui, rodirea Cuvântului lui Dumnezeu,
sau consideraţii privind puterea şi valoarea monumentelor de cuvinte înălţate învăţăturii creştine de Traian DORZ prin opera sa.
Gen Mr.Conf.Unv.Dr.Maricel POPA
sau consideraţii privind puterea şi valoarea monumentelor de cuvinte înălţate învăţăturii creştine de Traian DORZ prin opera sa.
Gen Mr.Conf.Unv.Dr.Maricel POPA
Gen. mr. Conf. univ. Dr. Maricel Popa
În cultură se întamplă uneori un fenomen interesant şi paradoxal în acelaşi timp, unele lucruri certe, evidente, trebuiesc iarăşi justificate, reargumentate, redovedite.
Dacă ne referim la literatura română, acest lucru este foarte evident, cel puţin cunoscătorilor, el fiind valabil însă şi în celelalte domenii artistice, în artele muzicale, dramatice sau în artele plastice.
Mulţumim Domnului pentru că ni l-a dăruit ca frate în Hristos şi camarad de luptă, mulţumim pentru curajul dovedit în lupta cea bună şi puterea mărturisirii Domnului Isus, mulţumim pentru pilda de devotament şi credincioşie cu care acest Ostaş şi-a slujit Mântuitorul şi Dumnezeul, Biserica şi Neamul său.
In memoriam Sora Cristina Halip
Dumbrăveni, 1 august 2015
Decembrie 1992, Casa de Cultură Galaţi
2Timotei 3.14
Pr.Gheorghe Gogan
"Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!" Evrei 13.7
Fr.Valer Irinca
Arad, 12 Decembrie 2015