Cand Harfa mea

 

Când harfa mea va zace cu cântecul sfârşit
Stăpâne aşeaz-o în Pace pe Vântul liniştit.
 
 
Când inima-mi sfârşită se va opri urcând,
aşeaz-o liniştită în Cerul cel mai blând.
 
 
Când mâinile obosite lăsa-vor lucrul dat
aşează-le-odihnite pe-un cuget împăcat.
 
 
Când gura mea va tace în cel din urmă psalm,
închide-i sfânta pace sub semnul cel mai calm.
 
 
Când ultimile lacrimi jertfi-vor ochii mei
odihna de-orice patimi aşterne-o peste ei.
 
 
Când ţărna mea va zace tăcută-n ţărna Ta
o nesfârşită Pace rămână după ea.
 
 
Iar când o să mă lase acolo toţi ai mei,
un dor de zări frumoase, întoarce-mă-ntre ei.
 
Amin.