Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci aceste lucruri?
Ioan 2:18
“Paştile iudeilor era aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim.
În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezând jos.
A facut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele.
Şi a zis celor ce vindeau porumbei: "Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie."
Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: "Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine."
Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: "Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?"
Drept răspuns, Isus le-a zis: "Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica."
Ioan 2:13-19
Ruşinaţi şi furioşi în faţa purtării de puternic Stăpân a lui Isus, iudeii L-au întrebat pe Domnul: Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci aceste lucruri?
Mântuitorul le-a vorbit atunci prima dată despre Jertfa şi Învierea Lui.
Acesta va fi până în vecii vecilor Semnul şi Temelia Puterii pe care o are şi o va avea Hristos Domnul în lucrurile pe care le face pentru Biserica Sa în mijlocul ei.
Prin aceasta Domnul Isus a arătat că întotdeauna temeiul unei lucrări cu adevărat înnoitoare, puterea unor adânci şi adevărate transformări, izvorul şi baza a tot ceea ce poate fi înalt, curat, şi viu – este şi rămâne Jertfa !
Dacă cineva are putere în vorbă şi în faptă, dacă o lucrare are putere în luptă şi în roade, dacă o mişcare (ca Oastea Domnului) are putere în avânt şi în întindere - este dovada că acolo a fost şi este Jertfă!
Fără aceasta nimic bun, înălţător şi sfânt nu trăieşte, nu propăşeşte, nu biruie, nu rodeşte pe pământ!
Puterea Domnului Isus era Jertfa şi Învierea Lui.
“Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.
Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu."
Ioan 10:17,18
Pe temeiul acestei Jertfe El a venit în lume şi luându-se la luptă cu toate puterile înspăimântătoare ale întunericului le-a supus şi le-a zdrobit.
Începând de la Templu şi până la Golgota.
Pe temeiul Jertfei Lui, Isus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, poate mântui pe toţi acei care vin la El.
“De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.”
Evrei 7:25
“Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumparare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită.”
1Timotei 2:5,6
“El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat in Hristos Isus, înainte de veşnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.”
2 Timotei 1:9,10
Pe temeiul Jertfei a fost înălţat El nespus de mult, a primit Numele care este mai presus de orice nume … în cinstea Lui se va pleca orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ, şi celor de sub pământ, şi orice limbă va mărturisi spre slava lui Dumnezeu Tatăl că Isus Hristos este Domnu.
Filipeni 2:9-11
Prin semnul acesta Mântuitorul Isus a arătat că are putere să cureţe şi să înnoiască, să scoată şi să izgonească, să transforme şi să restabilească toate lucrurile.
Prin acest semn – prin semnul Jertfei de la Crucea Golgotei – a adus El mântuirea la mii şi milioane de oameni, înfăţişându-I oameni noi în faţa celor care-I cunoscuseră înainte beţivi, hoţi, desfrânaţi, bătăuşi, păgâni. Cum Isus le-a înfăţişat pe îndrăcitul fioros, devenit un miel blând, prin cuvântul Evangheliei Sale puternice, în Biserica Sa.
Toţi păcătoşii şi pierduţii, ce au fost găsiţi şi izbăviţi , formează un nesfârşit şirag, al cărui început a intrat în cer de mult, odată cu Zacheu, cu Maria Magdalena, cu tâlharul de pe cruce, cu vameşii pocăiţi, toţi aceştia au fost smulşi din iad şi învredniciţi de Cer prin slăvitul semn al Jertfei de la Cruce şi al Învierii Domnului Hristos.
De mii de ani şiragul lor intră neîncetat pe porţile cerului deschis … - şi cine ştie unde este capătul celălalt.! Căci necuprins în lărgime şi în lungime, el se pierde în lumina îndepărtată şi nepătrunsă a Iubirii şi milei Sale, fără a putea fi nici numărat, nici desluşit, spre viitor …
Pe acest temei veşnic al Jertfei şi Învierii Sale, Domnul Isus vrea acum să te mântuiască şi pe tine, dragă suflete pierdut.
Tot pe temeiul Jertfei Sale, Isus Hristos va fi mâine Judecător înfricoşat al celor vii şi al celor morţi.
(Faptele Apostolilor 10.42)
El va da atunci viaţă veşnică celor care au crezut în El, şi va da osânda veşnică celor care nu au vrut să creadă.
(Ioan 3:36, Romani 2:7,8)
Deci dacă asculţi de El, Hristos Cuvântul, ferice de tine !
Doamne Isuse Hristoase,
Slavă Jertfei Tale prin care ai făcut răscumpărarea noastră la Crucea Golgotei …
Jertfa şi crucea Ta, Isuse Doamne, este slava Ta şi mântuirea noastră. Pe ea se întemeiază nădejdea mântuirii noastre şi pacea încrederii noastre; ea este pricina noastră de laudă până în veşnicie (Galateni 6:14), şi prin Jertfa Ta vom birui şi noi lumea, cum ai biruit-o Tu şi toţi înaintaşii noştri care au călcat pe urmele Tale.
Ai milă, Doamne, de toţi acei care nu cunosc acest singur şi dumnezeiesc Mijloc de mântuire.
Dă libertate Cuvântului Tău şi mai rânduieşte o vreme de har, pentru ca mărturisirea Jertfei Tale de la cruce să umple tot pământul, şi nimeni să nu moară până ce Te va cunoaşte pe Tine şi temeiul Jertfei Tale mântuitoare. Amin.
Traian Dorz – Hristos, Sfinţitorul nostru
HRISTOS DIN MORŢI A ÎNVIAT
Hristos din morţi a înviat, făptura-ntreagă cântă
A înviat! A înviat, ce bucurie sfântă!
Hristos a înviat! Hristos a înviat, făptura-ntreagă cântă!
Hristos a înviat din morţi, ce sfântă bucurie!
Hristos din morţi a înviat, făptura-ntreagă saltă
A înviat, a înviat, şi morţii-n gropi tresaltă!
Hristos a înviat! Hristos a înviat, făptura-ntreagă saltă!
Hristos a înviat din morţi, şi morţii-n gropi tresaltă!
Hristos a înviat din morţi, se bucură făptura.
A înviat, cântaţi, cântaţi, cu inima şi gura!
Hristos a înviat! Hristos a înviat, se bucură făptura!
Hristos a înviat din morţi, se bucură făptura!
Hristos din morţi a înviat, e biruit mormântul.
A înviat! A înviat, să cânte-ntreg pământul.
Hristos a înviat! Hristos a înviat, e biruit mormântul!
Hristos a înviat din morţi, să cânte-ntreg pământul!
Hristos a înviat din morţi, ce veste minunată!
A înviat! A înviat, o suflete tresaltă!
Hristos a înviat, Hristos a înviat, ce veste minunată!
Hristos a înviat din morţi, o suflete tresaltă!