Ai numele pe lista de eliberare?

Ai numele scris în Cartea Vieţii Mielului, care a fost junghiat?

de Traian Dorz

Nimeni n-a fost mai fericit ca mine în clipa când am primit acolo, în lagăr, Biblia, caiete şi creioane.
În fiecare zi eram nelipsit din biserică la ceasul rugăciunii, iar după aceea, biserica fiind deschisă toată ziua, mă retrăgeam acolo şi singur pentru meditaţia şi rugăciunea cea mai neuitată.

Acolo mi-a trimis Duhul Domnului, într-o astfel de stare fericită, îndemnul versificării Psalmilor. La mulţi dintre Psalmi am lucrat acolo, în biserica cea din colţul din dreapta al clădirii lagărului, în lunile martie şi aprilie ale anului 1948.
Caietele cu lucrări se înmulţeau. Munca aceasta sfântă îmi procura ceasuri şi stări negrăit de fericite chiar şi când în cameră era numai zgomot în jurul meu. Începusem să mă îngrijorez cum am să scot caietele acestea de aici, fiindcă se spunea că la ieşire se face o percheziţie necruţătoare şi nu lasă să fie scos nimic scris afară. Ajunsesem aproape de Psalmul 50. Mi-ar fi părut nespus de rău dacă le-aş fi pierdut. Lucrasem atât de mult şi cu atâta dragoste la aceste cântări ale psalmilor minunaţi.
Dar fericita legătura cu „poşta“ de sub haina gardianului nu ţinu mult. S-a auzit despre ea la Siguranţa din oraş, care supraveghea penitenciarul. Şi dintr-o dată poştaşul nostru binefăcător a fost înlocuit cu altul, pe care nu l-am mai văzut, dar care nu ne aducea decât ceea ce aveam dreptul oficial.
Am mulţumit Domnului pentru cât a fost, fiindcă El ne-a rânduit acest prilej chiar când eram în starea cea mai grea.

Se apropia Săptămâna Patimilor şi veneau Paştile Domnului.

Printre zăbrelele groase ca mâna, de la ferestre, vedeam afară – dincolo, peste Someş, şi dincoace – cum începeau să iasă plugurile cu boi la arat. Un aer de primăvară se răspândea pretutindeni.
Un aer de primăvară veni şi în lagăr o dată cu prima listă de eliberaţi, care sosi în chiar prima zi din Săptămâna Patimilor. Un strigăt se răspândi prin toate coridoarele:
– Lista de eliberare! Lista de eliberare!…
Jos, în holul larg, apăru un civil de la cancelaria lagărului (pe atunci toţi funcţionarii – şi directorul – erau îmbrăcaţi civil, uniforme nu aveau decât gardienii şi şefii de secţii). Acest funcţionar avea în mână o listă, lângă el, şeful de secţie striga:
– Toată lumea pe coridoare, în faţa camerei. Care îţi auzi numele îţi iei imediat tot bagajul şi-i dai drumul jos, uite aici, pe două rânduri! Fii atent!
Funcţionarul începu să citească numele scrise… Erau multe nume pe care le cunoşteam. De atâtea săptămâni eram aici. Începusem să ne cunoaştem între noi şi cu unii să ne şi împrietenim. O larmă de nedescris se făcu dintr-o dată peste tot. Unii nu-şi mai puteau auzi numele de chiotele celor care şi-l auziseră. Uşi trântite, alergare pe scări în sus şi în jos, chemări de prieteni care se despărţeau… Strigăte de: „Linişte!“ Cei care erau mai de multă vreme aici şi care aveau o situaţie mai gravă năvăleau acum în jurul fericiţilor care plecau, ca să le ceară haine, mâncare, încălţăminte.
Câţiva de la drept comun, care lucrau în fabrică, profitând de gălăgie, îşi călcară consemnul şi veniră şi ei să ceară… Erau ca nişte schelete palide şi pământii. Fură alungaţi îndată de ciomagul şefului de secţie. Ţi se rupea inima, văzând vânzoleala aceasta de oameni împărţiţi în două cete: cei puţini – care erau scrişi pe lista fericiţilor şi care se încolonau jos, fiind apoi conduşi spre libertatea de dincolo de poartă – şi ceilalţi, toţi care rămâneau în urmă, sub zăvoare şi gratii, deşi fuseseră şi ei atât de aproape de mântuire!
Curând cei strigaţi plecară. Erau cam vreo patruzeci de fericiţi.
– Cei care nu v-aţi auzit numele, nu vă descurajaţi! zise cineva. Am auzit de la cancelarie că sigur mai sunt şi alte liste pentru zilele următoare. Până la sfârşitul anului trebuie să plecăm cu toţii. Se desfiinţează lagărul.
– Până la sfârşitul anului!… mormăiră descurajaţi câţiva dintre cei din jur.
– Ei, zise el, tot e mai bine şi mai târziu decât niciodată.

Am văzut atunci prieteni despărţindu-se atât de greu. Stătuseră timp îndelungat unul lângă altul, iar acum unul pleca liber, iar celălalt rămânea mai departe închis. Cât de mult ar fi dorit fiecare atunci să-şi fi auzit şi el numele pe lista de eliberare…

Privind bucuria celor eliberaţi şi durerea celor rămaşi, m-am gândit la marea alegere din Ziua Judecăţii. Când Împăratul Hristos va împărţi lumea în cele două mari părţi: de-a dreapta şi de-a stânga Sa. Poate că tot o astfel de listă va fi citită şi atunci, din Cartea cea mare şi albă a Vieţii, după cum scrie la Apocalipsă… Şi cei care îşi vor auzi numele vor ieşi dintre ceilalţi pe totdeauna, trecând de-a dreapta Împăratului Hristos, iar ceilalţi vor fi alungaţi în întunericul şi scrâşnirea dinţilor.

Atunci nu vor fi împărţiţi în bogaţi şi săraci. Nici în învăţaţi şi proşti. Nici în tineri şi bătrâni. Nici în negri şi albi. Ci numai în mântuiţi şi pierduţi. În cei ce L-au primit şi cei ce L-au respins pe Isus Cel Răstignit.

O, ce mare alegere va fi atunci! Între care te vei duce tu, suflete al meu?

Eu nu mi-am auzit numele nici în lista acestor patruzeci de eliberaţi şi nici în cea a altor patruzeci, care urmă după două zile, cu exact aceleaşi bucurii şi dureri ale despărţirii dintre cei ce plecau şi cei ce rămâneau.
Dar toate acestea mi-au dat prilej potrivit să le vorbesc celor din jurul meu despre lucrurile mântuirii sufleteşti, îndemnându-i să se hotărască pentru Hristos, spre a fi trecuţi şi ei pe adevărata Listă de Eliberare a celor iertaţi şi răscumpăraţi de El. Căci, dacă o eliberare trecătoare ca asta este un prilej de atâta bucurie… ce va fi eliberarea veşnică? Şi dacă rămânerea într-o închisoare vremelnică este o nefericire şi o durere atât de mare, cât de mare va fi oare rămânerea într-o închisoare veşnică?

Atunci cum să nu ne folosim de unicul prilej pe care îl avem astăzi, spre a veni la Domnul Isus, pentru ca să putem fi mântuiţi?
În Vinerea Patimilor, a treia tulburare a apelor se ivi în lagăr, începând din sala cea mare de jos, de la intrare. Acolo din nou apăru lista. Din nou porunca:
– Toţi afară! Care îţi auzi numele, jos imediat, cu tot bagajul!…
Cam pe la mijlocul listei s-a auzit strigat şi numele meu. Mi-am căutat îndată din ochi prietenii care, în timpul săptămânilor suferite aici, se apropiaseră de Domnul şi cu care devenisem atât de legat sufleteşte.
Le-am împărţit tot ce aveam şi am ieşit, despărţindu-mă de ei cu lacrimi şi cu durere. Suferinţa îndurată împreună te leagă de un prieten mai mult ca orice alte legături pământeşti. Pe cât de mult doresc după cei de afară, pe atâta îmi pare rău de cei dinăuntru… O, dacă n-ar uita ei nici unul din cuvintele lui Dumnezeu, pe care le-am grăit împreună în lungile seri de citire a Bibliei! Sau în frumoasele ceasuri petrecute în biserică!

M-am încolonat în rândul soţilor mei, strângând în sân cele trei caiete cu cântările psalmilor. Biblia o lăsasem acolo celor care aveau mai multă nevoie ca oriunde de Hristos.
Şeful de secţie ne strigă:
– Luaţi pe două rânduri, să facem numărul.
Ne-a numărat. Eram mai mulţi cu unul. Pe listă erau patruzeci de nume, în rânduri, patruzeci şi unu de oameni.
– Nu se poate. Care eşti ăla care nu ţi-ai auzit numele strigat şi ai venit aici?
– Toţi ni l-am auzit!
– Nu se poate! Ia mai citeşte încă o dată!
Într-adevăr, era unul care intrase printre noi fără ca numele lui să fie scris în „cartea eliberării“. Şi tocmai el se înghesuise în fruntea tuturor. A fost alungat cu ocări şi batjocuri înapoi.

Mi-am adus atunci aminte de pilda Mântuitorului cu cel care intrase în odaia nunţii fără să aibă haină de nuntă.
Şi m-am mai gândit la mulţi dintre cei care intră în rândurile copiilor lui Dumnezeu fără a avea naşterea din nou. Sunt unii din aceia care fac întocmai ca acest om care nu fusese scris în lista venită de la conducere, dar care se înghesuise în fruntea celor eliberaţi. Şi aceştia se pun de obicei în fruntea adunărilor Domnului şi se dau drept îndrumători ai altora.
Dar sunt nişte călăuze oarbe şi viclene.
Însă va veni în curând marea verificare. Şi toţi aceşti intruşi şi uzurpatori vor fi daţi pe faţă înaintea tuturor, apoi vor fi aruncaţi, aşa cum se cuvine, acolo unde merită.

Am fost duşi înaintea celor de la Siguranţă şi a directorului închisorii, care ne-a ţinut nişte cuvântări, cum se face de obicei la aceste ocazii cu toţi cei eliberaţi.

Eu tot timpul nu mă gândeam la nimic altceva decât la caietele mele din sân, rugându-mă Domnului să nu-i lase să mi le ia.

Percheziţia se făcu sub ochii şefilor. Când ajunseseră la caietele mele, directorul îmi zise:

– Ce sunt astea?
– Nişte scrieri bisericeşti, domnule director!
– A, tu eşti Dorz?
– Da, şi vă rog să mi le lăsaţi, fiindcă nu conţin absolut nimic decât lucruri religioase.
– Dar dumneata nu ştii că nu-i voie să scoţi nimic de aici?
– Ba da, dar acestea, dacă n-au fost oprite să intre, cred că n-ar trebui oprite nici să iasă. Vă aduceţi aminte că dumneavoastră mi-aţi permis să primesc Biblia. Acestea nu sunt decât însemnări din Biblie. Uitaţi-vă! Vă rog mult să mi le lăsaţi.
– Ei, hai!
Şi apoi îi zise gardianului care îmi făcea controlul:
– Lasă-i-le. Pe el îl ştiu!
Eram gata să strig cât mă ţinea gura: Slăvit să fii, Doamne Isuse, Care m ai ajutat! M-am reţinut. Dar ochii mi se umplură de lacrimi.
În Sâmbăta Mare eram acasă.

În Dimineaţa Învierii eram la biserica din sătuţul nostru, cântând din toate puterile fiinţei mele: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le“.

Într-adevăr, în ce mormânturi fusesem – şi ce viaţă îmi dăruise dintr-o dată marele meu Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos!

Traian DORZ,din «Istoria unei Jertfe»

Cine sa-ntampine cantand

Cine să-ntâmpine cântând,

ivirea zilei Tale Sfinte,

de nu acei ce stau plângând

la fericitele-Ţi cuvinte ?

Refren: Isus iubit,Isus iubit,

numai acei , numai acei ,

ce ard iubirea Ta în ei ! [ bis]

Cine să-Ţi iasă fericiţi,

cu candelele-aprinse-n Cale,

de nu acei ce-s ne-adormiţi,

în vremea zăbovirii Tale ?

Cine să-Ţi spună-nfioraţi,

cuvinte de iubire pline,

de nu acei ce-Ţi ard curaţi,

mireasma Dragostei divine?

Pe cine să poţi Tu lua

la Sărbătoarea Slavei oare,

de nu pe-acei ce-or aştepta,

veghind,slăvita-Ţi sărbătoare ?

>>> INAPOI

>>> Articole similare <<<