Traian Dorz - simplitatea
ca mod de esenţializare
Gen. mr. Conf. univ. Dr. Maricel Popa
În cultură se întamplă uneori un fenomen interesant şi paradoxal în acelaşi timp, unele lucruri certe, evidente, trebuiesc iarăşi justificate, reargumentate, redovedite.
Dacă ne referim la literatura română, acest lucru este foarte evident, cel puţin cunoscătorilor, el fiind valabil însă şi în celelalte domenii artistice, în artele muzicale, dramatice sau în artele plastice.
Nu întotdeauna numele unor personalităţi ale momentului, care marchează şi influenţează major viaţa culturală în jurul lor, care determină destine artistice şi de viaţă şi îşi lasă semnificativ amprenta personalităţii şi operei lor asupra comunităţilor din care fac parte rămân pentru totdeauna deplin aşezate în panopliile de aur ale neuitării.
Acest fenomen are ca temei faptul că din când în când elitele culturale ale societăţii reevalueazâ tot ceea ce a fost conjunctural relevant cândva, într-o epocă culturală, reaşezând operele şi ierarhiile artistice pe criterii valorice actualizate, care asigură continuitatea si perenitatea culturală.
Pentru exemplificare, ar fi foarte interesant de văzut ce mai cunoaşte astăzi tânăra generaţie din lucrările şi despre unele personalităţi culturale cum ar fi Alexandru Toma, Dan Deşliu, Maria Banuş, Ion Călugăru, Veronica Porumbacu, Dumitru Theodor Neculuţă sau mulţi alţii.
În rândurile care urmează ne-am propus sâ dezvoltăm două arserţiuni:
- Traian Dorz este un mare poet şi scriitor creştin român al secolului XX, a cărui descoperire şi redescoperire continuă în zilele noastre,
şi
- Opera lui Traian Dorz, exprimă fundamentul fenomenului cultural românesc, respectiv, simplitatea este un mod de esenţializare a profunzimii mesajului cultural.
Avem ferma convigere că o astfel de tematică poate reprezenta oricând subiectul unei abordări doctorale, fie cel al unor exegeze pe măsură, noi crezând cu tărie că a venit timpul ca poetului şi scriitorului Traian Dorz să i se dedice un studiu monografic pe măsura operei sale.
Cunoscut şi apreciat în mediul cultural şi religios naţional dar şi în afara graniţelor României, un adevarat fenomen în cultura noastră, Traian Dorz este un ilustru autor de literatură religioasă important, dar în mod paradoxal, insuficient recunoscut în toate mediile culturale.
Traian Dorz este autor de poezii, eseuri, meditaţii biblice, literatură memorialistică, opera cuprinzând peste o sută de volume, manuscrisele sale nefiind încă integral publicate şi valorificate critic.
Pentru exemplificare, menţionăm faptul că antologia de poezii „Spre Lumile Luminii”, apărută în anul 2013 la Editura ”Traian Dorz”, cuprinde poezii alese din alte 22 de volume publicate începând cu anul 1933 - “Cântările dintâi” şi până în 1987 - ”Locurile noastre sfinte”.
Nu întinderea operei sale literare este cea care îi asigură valoarea, recunoaşterea, ci aceasta este dată de valenţele artistice, stilistice şi moral-religioase veritabile, deosebite, de ecourile şi influenţele operei sale în epocă.
Influenţa lui Dorz o regăsim şi o apreciem la contemporani şi urmaşi ai scriitorului şi prin marea, incomensurabila amprentă pe care continuă să o aibă opera lui asupra cititorilor din ţară şi de dincolo de graniţele României, poeziile sale cântate schimbând până astăzi ”mii de sute” de conştiinţe.
Ce poate fi mai înălţător decât să urmăreşti roadele moral-spirituale, estetice şi sociale ale unei opere poetice? Iar o astfel de operă nu poate fi decât realmente una semnificativă, relevantă pentru fiinţa şi devenirea unei conştiinţe, a unei culturi, a unei naţiuni.
Viaţa şi opera lui Traian Dorz se identifică până la contopire, printr-o frumoasă simbioză, într-o Mărturie, într-un manifest adevărat, clar, operativ şi eficient al credinţei, dând naştere la concepţii, intenţii, programe, descifrări şi tălmăciri, hotărâri, angajamente, declaraţii, speranţe ...
Simbioza aceasta între viaţa şi opera lui Traian Dorz este adâncă, fascinantă, neobişnuită, pentru că poezia i-a schimbat, din tinereţe şi pentru totdeauna destinul şi viaţa acestui creator întru credinţă, ajuns deţinut politic în temniţele comuniste pentru convingerile sale de conştiinţă, întemniţarea având urmări imprevizibile şi dureroase, până la sfârşitul vieţii sale.
Aflat în Galeria Românească a celor ce şi-au identificat viaţa şi mărturia sub semnul martirajului creştin, prin jertfa pe altarul idealurior credinţei, pastorul Richard Wurmbrand spunea despre Traian Dorz că este o fală a poporului român, că orşice popor s-ar mândri cu un astfel de om şi l-ar ţine la loc de mare cinste.
Cel mai tradus român, personalitate recunoscută pe coordonatele spirituale naţionale şi internaţionale, pe care vocea raţiunii şi conştiinţei naţionale şi-a pus pecetea de mare şi bun român, Richard Wurmbrand, punând preţ pe cuvinte, mărturiseşte astfel o deosebită apreciere şi recunoaştere poetului Traian Dorz.
Aceastâ recunoaştere, care se adaugă multor altora exprimate de mari personalităţi ale vieţii noastre cultural-spirituale, în primul rând ale Bisericii Ortodoxe Române, confirmă o dată în plus că opera religioasă a lui Traian Dorz nu se manifestă parţial, izolat sau sectar, discriminator sau dintr-o viziune îngustă, ci dimpotrivă, are o profundă vocaţie naţională şi universală.
Acest lucru este confirmat de altfel de răspândirea şi de influenţa, încă de la debut a operei dorziene.
Traian Dorz a fost în mod profund un om al vremurilor sale. Viaţa şi opera lui sunt reflecţii ale secolului XX. În mod interesant, viaţa sa se afla sub semnul unei curiose simetrii: scriitorul s-a născut în al 14-lea an al secolului şi a murit cu 11 ani înainte de terminarea lui. Altfel spus, s-a născut în anul în care începea primul război mondial şi a murit în anul 1989, înainte de a vedea cum în România o epocă începea să fie înlocuită de o alta.
Traian Dorz este înnăscut cu har poetic şi vizionar, dar el n-a apărut din neant în albia poeziei ci izvorăşte din lirica poetică tradiţional transilvană.
Într-o carte care a însemnat foarte mult la apariţia sa, academicianul Ştefan Pascu spunea: „Această forţă în acţiune, tradiţia – ansamblul de datini şi obiceiuri, mentalităţi şi instituţii, mod de existenţă, s-a îmbogăţit cu cea de-a doua forţă în acţiune a societăţii, experienţa generaţiilor în succesiune. Tradiţie şi experienţă, alimentată neîntrerupt de românii din celelalte ţări româneşti, de la sud şi de la est de Carpaţi(...) de care Transilvania a fost organic legată şi cu care, de aceea a avut strânse relaţii (...) peste graniţele artificiale ale vremii, pe temeiul originii şi fondului etnic comun, al intereselor şi aspiraţiilor comune ale românilor. Toate împreună conferind peisajului cultural şi de civilizaţie al Transilvaniei o mai mare complexitate şi originalitate”.
Specific transilvană, această tradiţie complexă şi această originalitate reprezintă coordonatele de bază, leagănul naşterii şi formării viitorului scriitor şi ele constituie fără îndoială o cheie a simplităţii mesajului şi a armoniei operei dorziene.
Principalele modele literare ale poetului Traian Dorz aparţin aceluiaşi spaţiu transilvan – George Coşbuc, Octavian Goga, Ştefan Octavian Iosif, gândiriştii ardeleni, la care se adaugă Eminescu şi nu numai.
Dar amprenta cea mai puternică, de neşters, a formării sale îi aparţine preotului Iosif Trifa, luat atât ca model literar, cât mai ales ca model spiritual.
Traian Dorz devine un urmaş spiritual al lui Iosif Trifa, şi sub îndrumarea părintelui în cadrul şi sub auspiciile Oastei Domnului, Biblia se va transforma în modelul major, decisiv al viitorului scriitor, mărturisitor al credinţei şi lider religios.
Traian Dorz a fost şi a trăit ca un om al vremurilor sale, dar şi al viitorului. Din punct de vedere existenţial el a traversat cele doua totalitarisme ale secolului XX, fiind imposibil ca acest lucru să nu-şi lase amprenta asupra vieţii şi operei sale.
Atunci când vorbim despre luptele şi pătimirile lui, noi vorbim, de fapt, despre omul, liderul religios şi scriitorul Traian Dorz, despre viaţa şi opera sa, amândouă fiind la el emblematice.
Acesta este înţelesul profund al sintagmei centenare de astăzi, „Creaţie şi Jertfă”, Traian Dorz fiind un creator de bine şi frumos, un om al jertfei de sine pentru Domnul inimii lui, pentru aproapele şi neamul său.
Iar ca dovadă supremă că a fost un om al vremurilor sale, el este mereu amintit într-o galerie stelară de mari români care nu pot fi daţi uitării, români care şi-au păstrat verticalitatea în lupta pentru credinţa mântuitoare, lumină şi libertate – monseniorul Vladimir Ghika, părintele Nicolae Steinhardt, pastorul Richard Wurmbrand, părintele Iosif Trfia, părintele Arsenie Boca, părintele Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii, pe jertfa şi lupta cărora s-a fundamentat libertatea noastră de conştiinţă de astăzi.
Numai simpla lor enumerare aduce un adevărat fior patristic şi temeiuri certe de universalitate. Iar dincolo de posibile nuanţe subiective, există un motiv de mândrie, pentru că prin aceste nume şi prin mărturiile lor putem sta cu fruntea sus în faţa spiritualităţii şi culturii europene şi universale.
Din punct de vedere literar Traian Dorz aparţine literaturii religioase, în special, poeziei religioase.
În literatura română, acest izvor al liricii religioase a apărut odată cu eforturile iluministe ale primilor cărturari şi ierarhi-cărturari, a căror operă stă la temelia poeziei noastre religioase, continuând, până în modernitate, cu Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, până la Ioan Alexandru şi Costache Ioanid, ca să amintim astfel principalele sale repere.
Traian Dorz este un psalmist înnăscut al credinţei, un trăitor al poeziei dragostei divine.
În ceea ce priveşte stilistica, opera lui Traian Dorz, necesită o abordare analitică, pe tipuri literare şi perioade de creaţie, conducând la concluzii deloc surprinzătoare.
Figurile de stil pe care le foloseşte poetul sunt bogate, variate, substanţiale artistic şi ele relevă deosebita sa forţă creatoare.
La Traian Dorz, dragostea, afectivitatea ca sensibilitate transpusă artistic, este intrinsec expresivă şi scoate în evidenţă tocmai unitatea structurii stilistice a operei sale poetice.
Cu privire la valoare şi uniformitate valorică, amintim aici cele spuse de academicianul Mircea Maliţa într-un volum de eseuri: „Valoarea este o măsură ce se atribuie, o etichetă, o cotă, o situare pe o scară de valori(...) Valorile nu sunt decât scări gradate pe care ne mişcăm continuu, în funcţie de împrejurări(...) Valoarea este o floare ce creşte pe un câmp întins de fapte la un loc cu alte plante din familia ei.”
În acest context, opera lui Traian Dorz poate fi evaluată – comparativ cu „alte plante din familia ei” – stabilind cu certitudine realizările estetice ale creaţiei dorziene, în domeniul celor două emisfere ale trăirii şi gândirii religioase: teologică şi mistică.
Într-o posibilă superficialitate analitică în stabilirea valorii, am putea să punem ştampile, rezoluţii, care nu numai că ar fi nedrepte, dar ar fi şi în defavoarea adevărului.
Este bine astfel să nu ne grăbim şi să trecem dincolo de aparenţe, vom surprinde astfel acel divin ”Filon de Aur”.
În câmpul literaturii romăne scrierile lui Traian Dorz se constituie “flori alese” - valoroase atât literar cât şi spiritual-afectiv – ”specii florale” aparţinând unei bogăţii de miresme, forme, culori şi profunzimi lirice deosebite, derivând dintr-o bogăţie a vieţii de credinţă şi dragoste, dintr-o cultură a comuniunii şi dintr-o înaltă trăire spirituală.
În cele ce urmează vom argumenta că afirmaţiile de mai sus nu sunt doar înşiruiri de cuvinte apreciative şi vom încerca să scoatem în evidenţă ceva ce ni se pare determinant în creaţia dorziană, şi anume: Simplitatea este un mod de Esenţializare.
Creaţia şi mesajul operei lui Traian Dorz pot fi caracterizate şi evaluate, inclusiv estetic, prin două aspecte care le particularizează valoric: simplitatea şi mirarea inepuizabilă în faţa Adevărului revelat.
Aceste două elemente sunt cele care asigură atât locul cât şi rolul meritat de Traian Dorz în literatura română, dar şi modalitatea simplă, firească, neartificială prin care mesajul său, cuvântul, gândul şi trăirea sa ajung la mintea, inima şi sufletul cititorilor şi, după caz, a ascultătorilor săi.
Aşa cum argumenta însuşi poetul Traian Dorz în “Hristos - Dumnezeul nostru”: “Argumentul dumnezeieştii simplităţi este strălucit şi convingător, fiindcă este izvorât din Adevăr şi din trăire”, din Hristos - Adevărul şi din trăirea acestui adevăr în simplitatea dragostei, care este legătura desăvârşirii.
(Coloseni 3:14)
În toate timpurile civilizaţia umană, şcolile de filozofie, de etică şi de estetică au scos în evidenţă simplitatea ca mod de esenţializare a dumnezeirii, a frumosului, a binelui, a dragostei, a gândului şi a înţelepciunii:
|
Platon: ”Simplitatea adevărată uneşte bunătatea cu frumuseţea.” “Frumuseţea stilului, a graţiei, a ritmului, depinde de simplitate.” |
 |
|
|
Seneca: ”Câtă plăcere are în sine o simplitate sinceră, care se are numai pe sine ca podoabă, care nu-şi acoperă cu nimic firea.” |
|
|
|
Voltaire: ”Adevărata frumuseţe izvorăşte din sublim şi simplitate.” |
 |
|
|
Leonardo Da Vinci: ”Simplitatea este sofisticarea extremă” |
|
|
|
Isaac Newton: „Adevărul se găseşte întotdeauna în simplitate şi nu în multiplicitatea şi confuzia lucrurilor.” |
|
|
|
Francesco de Sanctis: ”Simplitatea este forma adevăratei măreţii.” |
|
|
|
Lev Nicolaevici Tolstoi: ”Simplitatea este condiţia principală a frumuseţii morale. Simplitatea – iată calitatea ce aş vrea să o am înainte de toate.” |
|
|
|
Denis Diderot: ”Tot ce este obişnuit este simplu, dar nu tot ce este simplu este obişnuit. Simplitatea este unul din principalele caracteristici ale frumuseţii; ea este esenţială sublimului.” |
|
|
|
Jean de Bruyere: ”Lucrurile esenţiale, cele mai importante, nu au nevoie decât de a fi infăţişate cu simplitate.” |
|
|
|
Walt Whitman: “Simplitatea este gloria exprimării” |
|
|
Înţelepciunea omenirii de milenii a sintetizat aceasta, afirmând că pe cât de uşor este să complici lucrurile simple, pe atât de greu este ca să simplifici lucrurile complicate, afirmând de asemenea că există un raport direct proporţional între înţelepciunea unui om şi modul său de a fi şi de a gândi, cu menţiunea că unitatea de măsură a tuturor lucrurilor este Adevărul. Scriitorul Traian Dorz se încadrează perfect acestui model sapienţial-estetic.
Ca orice mare scriitor, Traian Dorz poate fi înţeles şi explicat în primul rând prin însuşi Traian Dorz. Dar noi am încercat să ne argumentăm demersul folosindu-ne de voci de mare autoritate pentru a evidenţia faptul că o astfel de devenire întru credinţă, de naştere şi trăire spirituală înaltă, aşa cum s-a întamplat cu Traian Dorz, ne este cu putinţă şi nouă prin credinţă şi prin dragoste de Poezia Dragostei Cuvântului Dumnezeirii, cum la fel este posibilă şi atingerea din opera dorziană a unui nivel superior de esenţializare a adevărului, prin cultivarea şi trăirea simplităţii.
„Ce este Adevărul? – întreabă Serafim Rose – Cel care şi-a pus această întrebare o dată cu toată fiinţa lui nu va mai putea fi niciodată mulţumit cu ceea ce lumea se mulţumeşte să primească în locul Adevărului.
Dar nu este de ajuns să pui această întrebare; trebuie să îi găseşti şi răspunsul, alminteri starea de pe urmă a celui care caută va fi mai rea decât cea dintâi.
Prin har, prin credinţă, creştinul găseşte unicul răspuns în Cuvântul lui Dumnezeu şi în Fiul Său. Aşa-zisul realist caută pe calea simţurilor şi a logicii raţionale, neavând legătură cu viaţa creştină şi cu Lumina Adevărului care o însufleţeşte, pune întrebarea într-un vid spiritual şi se mulţumeşte să accepte primul răspuns pe care şi-l găseşte. Confundând creştinismul cu o formă de idealism nerealist, omul condus de raţional îl respinge pe Hristos Adevărul şi devine un ”închinător fanatic” al singurei realităţi ”pe care o poate vedea” cel orb din punct de vedere spiritual: - lumea aceasta materială.”
Iată care ar putea fi o posibilă primă cheie de tălmăcire, de deschidere a Tezaurului de Adevăr, prezentat de Traian Dorz în cel mai simplu, natural şi cuceritor mod posibil.
Simplitatea despre care vorbim noi tocmai acest lucru înseamnă: calitatea de a ţinti direct prin Adevăr la inimă, curat, lipsit de afectare, de rafinament artificial, de prefăcătorie savantă, neaadecvată, lipsit de formalism, de sfidări, linguşiri, sau aroganţe lingvistice.
La Traian Dorz, simplitatea nu este o forma de naturaleţe, ci este însăşi expresia naturalului, a firescului, a obişnuitului, a adevărului.
Pentru cei care L-au descoperit pe Dumnezeu în simplitatea tainică a Cuvântului Evangheliei, acest lucru nu este deloc surprinzător.
În prefaţa ediţiei în limba engleză a cărţii pe care am amintit-o mai sus, Serafim Rose, american fiind, îşi descrie experienţa proprie: „Întâlnindu-mă cu ortodoxia şi cu credincioşii ortodocşi, am început să fiu conştient că Adevărul nu era o simplă idee abstractă, căutată şi cunoscută cu mintea, ci era ceva personal, o Persoană chiar – căutată şi iubită cu inima. Şi aşa L-am întâlnit pe Hristos.”
Aceasta este o dovadă în plus că experienţe spirituale, de natura celei de mai sus prin care a trecut şi Traian Dorz, sunt posibile şi că ele se pot întampla oricând şi oriunde în lume, coordonatele lor principale fiind aceleaşi, o inimă credincioasă căutând Adevărul şi Dragostea, şi inima Dumnezeului care este acelaşi ieri, azi şi în veac.
Atunci când vorbim de simplitate, în creaţia dorziană, nu putem separa latura spirituală de cea literară, ele fiind într-o relaţie biunivocă, de profundă reciprocitate, şi nu trebuie să asimilăm simplitatea cu simplismul sau cu simplificarea ce conduce la simplism, pentru că discutăm de paliere de abordare a adevărului şi de atitudini şi abordări diferite, ca elemente ale dialogului permanent dintre ştiinţă, cunoaştere şi religie, cu conotaţii progresive, constructive, nu adversative.
Revenim la vocea lui Serafim Rose, care vorbind despre realism spune că acesta ”se contrazice pe sine, fie că ia forma unui naturalism care încearcă să stabilească un materialism şi un determinism absolut, fie forma unui pozitivism care pretinde că neagă cu totul absolutul, fie ia forma agnosticismului doctrinar, mereu gata să vorbească despre imposibilitatea cunoaşterii realităţii în esenţa ei(...).
Realismul este gândul naiv, indisciplinat, al omului practic, care nu obişnuieşte să reflecteze şi care în epoca noastră de simplificare exagerată socoteşte să impună întregii lumi normele şi ideile lui simpliste şi neputincioase; sau la un nivel puţin diferit, este gândul la fel de naiv al omului de ştiinţă legat de lucrurile evidente ale cerinţelor specializării sale, atunci când în mod nejustificat logic, încearcă să extindă aplicarea criteriilor ştiinţifice dincolo de hotarele lor cuvenite(...)”.
Trebuie să se înţeleagă că noi nu vorbim aici împotriva ştiinţei în sine ci împotriva exploatării incorecte a cunoştinţelor, a extrapolării neadevărate a unor modele de gândire şi analizare a realităţii şi fenomenelor din realitate, exploatare incorectă a rezultatelor ştiinţei, a standardelor şi metodelor de analiză atât de obişnuită astăzi.
Opera lui Traian Dorz se află în această ecuaţie, realitatea poate fi relevată şi înţeleasă prin cunoaştere şi recunoaştere religioasă, prin revelaţia divină de la Duhul lui Dumnezeu, prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Adevărurile acestei cunoaşteri pot fi prezentate cu sinceritate şi eficienţă îmbrăcate în haina simplităţii, ele ajungând astfel mai uşor la inima şi la mintea celor doritori.
Într-un astfel de creuzet al comunicării, adevărurile prezentate direct şi cu simplitate pulverizează banalitatea, nimicnicia, şi are ca rezultat esenţializarea mesajului, este un proces de purificare, un proces care asigură puritatea aurului moral.
În mâna şi prin pana lui Traian Dorz, un astfel de procedeu capătă propria semnificaţie şi importanţă stilistică şi contribuie la consolidarea statutului său de mare scriitor.
În excursul nostru ne vom opri şi la o altă posibilă cheie de descriptare a esenţei operei dorziene, şi vom face apel la afirmaţiile scriitorului şi filozofului Andrei Pleşu, cuprinse în cunoscuta sa lucrare „Parabolele lui Iisus”.
Iată referinţele respective, nu înainte de a menţiona că subtitlul cărţii poartă denumirea „Adevărul ca poveste”
„Cu parabolele lui Iisus suntem, de asemenea în teritoriul naraţiunii care se substituie argumentaţiei. Adevărul lor nu se lasă expus sistematic, nu se constituie într-o doctrină de catedră, într-un îndreptar didactic. Ele spun întotdeauna mai mult decât spun şi, de multe ori, altceva decât par să spună. Aceasta e însăşi esenţa poveştii, în contrast cu enunţul strict intelectual.(...)
Gândirea nu poate avansa decât simplificând lucrurile, sistematizând, clasificând, oprind pentru o clipă, cursul firesc al mişcării universale (...)
Prin faptul că arată în loc de a explica, povestea e de o funcţionalitate pedagogică incomparabil mai mare dacât descriptivismul analitic. E mai uşor să înveţi(...) atunci când cineva îţi arată (...) etapele procedurii cu pricina. Şi, nu întamplător, educaţia fiecăruia dintre noi a început nu cu prelegeri elaborate, ci cu poveştile spuse de părinţi sau bunici.”
Să amintim în acest context faptul că Traian Dorz este şi autor de literatură misionar-didactică, de popularizare a cunoştinţelor religioase.
Deşi autorul este consecvent cu sine însuşi, nu aceasta este partea creaţiei sale pe care trebuie s-o scoatem în evidenţă atunci când vorbim despre valoarea sa literară dar, în ansamblul său, creaţia literară dorziană confirmă cele regăsite în citatul anterior – gândirea avansează, simplificând lucrurile, sintetizându-le. Iar aceasta reprezintă un alt palier al esenţializării.
Vom vedea în cele ce urmează, revenind la alte afirmaţii ale scritorului şi filozofului Andrei Pleşu, că nu este suficient apelul la discursul ştiinţific.
Iată, într-o expunere mai largă, câteva dintre aceste consemnări:
”Filozofia însăşi a fost pusă în situaţia de a admite masive derogări de la „spiritul de geometrie” , atunci când a ajuns în preajma incomprehensibilului şi a inexprimabilului.
Când construcţiia logică, transparenţa intelectuală se dovedesc mai curând piedici ale cunoaşterii decât auxilii ei, metafofora şi parabola sunt de rigoare(...) Pe măsură ce te apropii de adevăr, cuvintele devin aproximative, litera devine insuficientă ...”
”N-aş vrea să se înţeleagă că intenţia rândurilor de mai sus e să depuncteze filozofia academică, tehnicile argumentaţiei, logica discursului „ştiinţific”. Nici că vrem să validăm „povestea” drept singura cale potrivită a apropierii de adevăr.(...) Ceea ce ne-am propus a fost doar să sugerăm că adevărul nu se manifestă numai în ecuaţii şi teoreme, în reguli mecanice şi legi inflexibile, în silogisme şi afirmaţii stâncoase. Şi asta mai ales în spaţiul întrebărilor(...) care ne urmăresc, suveran, toată viaţa şi ne duc spre temeiuri din afara experienţei curente.”
”Când suntem confruntaţi cu aceste întrebări, constatăm, stingheriţi, că trebuie sa abordăm un „obiect” pentru care nu avem reprezentări de niciun fel, pentru că nici o referinţă „reală” nu este sută la sută plauzibilă. Ne trezim, astfel, într-o acută criză de înţelegere şi într-o supărătoare criză de limbaj. E momentul în care recursul la poveste, la metaforă, la analogie, la mit, la parabolă este inevitabil. Şi salutar. Pentru că(...) în domeniul pe care marile întrebări îl subîntind, nu se poate intra direct, prin uşa din faţă, ci prin Sfântul Duh care dă târcoale. Prin ocolire şi prin adieri.”
Am folosit un citat mai lung din cartea lui Andrei Pleşu tocmai pentru faptul că cele menţionate sunt revelatorii pentru argumentarea esenţializării prin simplitate în opera lui Traian Dorz.
Să remarcăm,mai întâi, similitudinea care există între gândirea lui Serafim Rose şi a scriitorului şi filozofului Andrei Pleşu. Sintetizând lucrurile, ele pot fi prezentate astfel: problemele cunoaşterii şi în principal ale adevărului, nu pot fi lăsate numai pe mâna ştiinţei, care are propriile sale limite; adevărul are propriile sale coordonate, care pot fi descrifrate în maniere diferite; comunicarea şi limbajul folosit de comunicare pot trece prin crize de reprezentare şi de înţelegere, dacă nu sunt adecvate; logica discursului ştiinţific poate duce chiar la îndepărtarea de adevăr.
Întâlnirea cu Iisus Hristos şi prezenţa Sfântului Duh sunt definitorii pentru o viaţă de om , întru cunoaştere şi Adevăr. În acest context, modul suprem de manifestare a umanului în faţa divinului este simplitatea, în înţelesul deplin al celor prezentate mai sus.
Uneori, mesajul hristic pare incifrat, enigmatic, indirect, aluziv.
Din punctul nostru de vedere, opera lui Traian Dorz reuşeşte să traducă acest mesaj, integral, pe înţelesul tuturor: de la mic la mare, de aici şi de pretutindeni, de acum şi din toate vremurile care vor veni. Şi există proba indubitabilă a acestei reuşite. Iar acest lucru nu putea fi realizat decât de un mare scriitor, care a prezentat, esenţializat, toate adevărurile coordonatelor divin-umane ale lui A FI, pe traiectoria trecut, prezent şi viitor, printr-o surprinzătoare şi uşor de înţeles simplitate.
În acelaşi timp, se parcurg astfel trepte importante pe drumul redescoperirii marelui scriitor care este Traian Dorz. Acest drum a început deja.
În viziunea noastră, în afară de cele prezentate mai sus, există o cheie surprinzătoare de confirmare a valorii creaţiei lui Traian Dorz şi de percepere a acesteia ca atare, la nivel naţional, şi nu numai, precum şi o confirmare a faptului că esenţializarea prin simplitate, ca trasătură principală a operei dorziene, este o mare reuşită şi un câştig definitiv pentru cultura română.
În cadrul culturii noastre, este cunoscut faptul că drumul bătătorit este cel de la creaţia populară anonimă, de la folclor, la creaţia cultă, multe dintre capodoperele literaturii române fiind astfel rezultatul acestei filiere.
În cazul operei lui Traian Dorz, mai ales a poeziei sale, avem de-a face cu un drum străbătut invers, de la creatorul cult la consumatorul sau utilizatorul popular, anonim. Într-o astfel de situaţie, creaţia cultă este cizelată, percepută şi acceptată ca o creaţie din popor, unde, după cum se ştie, avem de-a face numai cu nestemate.
În cazul operei lui Traian Dorz, acest lucru se manifestă sub mai multe aspecte. Mai întâi, ne referim la pricesnele pe versurile scriitorului, alături de ale poeţilor cunoscuţi şi îndrăgiţi: Alecsandri, Anton Pann, Eminescu, Coşbuc, Goga, Topârceanu,Minulescu şi până la Marin Sorescu, Adrian Păunescu.
Multe poezii ale lui Traian Dorz fac parte din zestrea nemuritoare a cântărilor care se află în repertoriul curent, constant, al Oastei Domnului.
Dar cel mai specific lucru pentru creaţia lui Traian Dorz, fiind şi un fenomen foarte interesant şi important pentru cultura română, este întoarcerea poeziei culte către poezia populară, sub semnul unui anonimat care înalţă.
O parte din poeziile lui Traian Dorz – ele, ca atare, sau cântecele pe astfel de versuri – s-au întors şi se întorc către popor: recitate sau cântate, după caz, la biserică, la şcoală, la sărbători, la bucurii şi la necazuri , cântece nostalgice, vesele sau triste, ori colinde, aproape oriunde pe teritoriul ţării şi în afara ei.
Iată, de exemplu, situaţia poeziei „Blândul Păstor”. Ea este inclusă în volumul „Cântările dintâi”( 1933), când autorul avea 19 ani şi este cuprinsă în antologia „Spre Lumile Luminii”(2013) amintită deja mai sus. Ea se cântă şi astăzi, în bisericile noastre, de peste tot, sub auspiciile anonimatului. Putem să facem un experiment, şi atunci când vom asculta „Blândul Păstor”, să-i întrebăm pe cei de lângă noi, dacă ştiu cumva ale cui sunt versurile cântecului respectiv.
În opinia noastra, o astfel de situaţie reprezintă un omagiu adus creaţiei marelui scriitor care este Traian Dorz: când creaţia populară acceptă în cadrul său producţii literare care aparţin creaţiei culte, recunoscându-i, o dată în plus, valoarea.
Creatorul anonim nu şi-a desăvârşit opera, ştiind că aceasta va fi studiată de ştiinţa literaturii, ci pentru că avea ceva de spus şi avea şi cui şi cum s-o spună. La fel s-a întâmplat şi cu Traian Dorz, încă de la începuturile creaţiei sale.
Dorz este un profund şi mistic scriitor religios. În faţa lui Iisus Hristos, Traian Dorz, a rămas veşnic îndatorat, este psalmistul umil, purtător de stindard, de har şi de talent, de o naturaleţe surprinzătoare şi convingătoare prin dragoste.
Pe cât de mare este prin opera sa Traian Dorz, pe atât este şi de modest şi smerit, iar aceasta fiind şi una dintre cauzele pentru care el este puţin cunoscut, chiar dacă, în acest fel, el se apropie de situaţia şi de valoarea anonimului dar sublimului creator popular.
Această dizertaţie este şi o invitaţie la lecturarea şi cunoaşterea operei lui Traian Dorz, modestele noastre consideraţii sperăm că au ridicat puţin vălul de pe tema simplităţii ca mod de esenţializare în opera lui Traian Dorz, întărind afirmaţia că redescoperirea marelui scriitor continuă. Vremurile care vor veni vor scoate în evidenţă acest fapt.
În încheierea rândurilor noastre, vom aminti aici o o poezie – testament a lui Traian Dorz, cuprinsă în cartea „Locurile noastre sfinte”:
”La masa asta a tăcerii”
Adevărul, Viitorul, Veşnicia, ne cheamă, să nu uităm de perceptul biblic:
”Veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi”. Ioan 8:32
Gen. mr. Conf. univ. Dr.
Maricel Popa
La Masa asta a tăcerii, acum Maestrul ne-a adus
cu El şi-ai Lui, cei doisprezece, - al treisprezecelea s-a dus...
- Luaţi Prezentul şi-nsuşiţi-L cu sensul lui cel strălucit,
aşa voi veţi rămâne-n Sine şi El în voi desăvârşit.
- Luaţi Trecutul şi gustaţi-L cu tot ce-n El e grav şi sfânt
cu El în voi şi voi în Sine veţi fi-n Eternul Legământ.
- De nu vă însuşiţi Văzutul şi Nevăzutu-n acest fel
nu veţi vedea Eternitatea, n-ajungeţi ultimul ei Ţel!
- Maestre, ceasu-acesta-i unic şi grav, şi-nfricoşat de sfânt,
primeşte-ne şi ne-mpreună cu sensu-acestui legământ!
... Solemni, tăcând, întoarcem roată, gustând din Pâine şi Potir,
Nenumărata Ţării gloată, de-a lungul vremurilor şir ...
Prieten tineretii mele