Ce însemnează a urma pe Domnul Isus?
A urma pe Domnul Isus înseamnă să trăieşti o Viaţa nouă.
Ioan Marini
Vorbind despre cum trebuie să urmăm pe Domnul şi să ne purtăm crucea, un mare predicator a spus odată: Să nu ne amăgim, urmarea lui Hristos nu însemnează numai gânduri înalte, simţiri şi bucurii deosebite care să ţină zi şi noapte, ca o sărbătoare necurmată ...
Aceste flori fericite, bine mirositoare, nu înfloresc totdeauna pe căile urmării lui Hristos şi nici nu sunt semnele sigure ale vieţii sfinte. Isus nu a împărtăşit pe muntele Taborului decât pe trei dintre ucenicii Săi. Şi aceste bucurii nu au ţinut decât ca un vis ... A urmat apoi ca şi mai înainte, atât pentru cei trei ca şi pentru ceilalţi lupta, durerea, suferinţa şi zilele Golgotei.
Trăirea de pe Muntele Taborului durează numai câteva minute, şi apoi urmează Ierusalimul, vine viaţa, calea plină de bolovani, suferinţa, necazul, durerea.
La ieşirea din biserică, după bucuriile avute la o adunare frăţească, vine viaţa de peste săptămână, acasă, cu atâtea gânduri, griji, ispite şi lupte. Acum trebuie să fii credincios, aici trebuie să fii tare, căci aceasta însemnează a urma pe Domnul: să afli calea de trecere de la liniştea şi pacea altarului în zgomotul şi lupta vieţii de toate zilele, de la Tabor la Ierusalim şi Golgota.
Mai demult, dragostea şi credinţa faţă de Hristos, trebuiau dovedite cu moarte de martir, astăzi cu viaţă de martir. Şi una şi alta e grea. Dacă-L urmezi pe Domnul, trebuie să fii gata pentru amândouă: şi pentru jertfă şi pentru plug.
Pentru cea dintâi îţi trebuie o mare tărie, pentru cea de a doua o neîncetată luptă de a ţine mereu ochii la ”Căpetenia Desăvârşirii noastre, adică la Isus” şi a fi pururea gata de asculta şi urma cuvintele Domnului.
“Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.”
Evrei 12 1-3.
“Apoi a zis tuturor: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.”
Luca 9 23-24
Iar “dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.”
Matei 5 29-30
A urma pe Domnul, însemnează a trece prin poarta cea strâmtă care – singură – duce la Viaţă.
“Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la Viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.”
Matei 7.14
A urma pe Domnul, însemnează a fi un străin şi călător pe acest pământ şi a trece prin lumea aceasta fără a te abate la dreapta sau la stânga, la deşertăciunile şi plăcerile ei aşa cum au trecut şi israeliţii peste pământul edomiţilor, spre Canaan:
“… nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii şi nici nu vom bea apă din fântâni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stânga, pănă vom trece de ţinutul tău."
Numeri 20.17.
Urmarea lui Hristos, e o continuă ascensiune, o continuă urcare “în munţi”, e recordul cel mai mare de înălţime, şi apoi după ce ai înfruntat furtunile, primejdiile şi nenorocirile, să poţi ajunge Sus pe culme, la înălţimea staturii deplinătăţii lui Hristos, la desăvârşire, la mântuire:
“Până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi Adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”
Efeseni 4 13-15
Pentru că, după cum a spus un credincios, lui Isus Hristos, nu-I trebuiesc învăţăcei care să Îi admire cuvintele, nici ascultători care să Îl aplaude cu însufleţire, ci Lui Îi trebuiesc urmaşi, care merg pe calea cea plină de ocară, pe calea cea grea şi sângeroasă, la capătul căreia se află Ierusalimul ceresc.
A urma pe Domnul, însemnează cuvintele sfântului Augustin:
”Mă rog Doamne Isuse, ca pentru mine toate să fie amare, numai Tu să-mi fii Dulce. Căci Tu eşti dulceaţa
Învăţător ostaş Ioan Marini – Isus Biruitorul – (89) 1936
Hristos e-nfrunte
Hristos e-nfrunte şi noi totuşi,
ne temem să înaintăm.
De ce uităm atât de-adesea
c-al Lui e steagul ce-l purtăm?
Să nu uităm, să nu uităm,
c-al Lui e steagul ce-L purtăm!
Hristos e-n flăcări şi noi totuşi,
de-al Lui cuptor ne tot ferim.
De ce uităm Isuse oare
că doar prin Cruce biruim?
Să nu uităm, să nu uităm,
Că doar prin Cruce biruim !
Hristos e-n valuri şi noi totuşi,
privim cu spaimă la vâltori.
De ce uităm de frica lumii,
cununa de biruitori?
Să nu uităm, să nu uităm,
cununa de biruitori.
Hristos e aicea şi-n noi totuşi,
nu arde inima de drag.
De ce uităm, O scump Isuse,
că între noi e doar un prag?
Să nu uităm, să nu uităm,
că între noi e doar un prag.
Hristos e-n ceruri şi noi totuşi,
nu credem că vom fi-n curând.
De ce uităm Isuse oare
ce slavă moştenim crezând?
Să nu uităm, să nu uităm,
ce slavă moştenim crezând.