”Statornic pe cale. Memorii“
de Constantin Tudose
”Statornic pe cale. Memorii”. Constantin Tudose a fost unul dintre liderii din Moldova ai mişcării „Oastea Domnului“, care a lucrat neobosit pentru răspândirea Evangheliei lui Isus Hristos.
Cartea descrie, de asemenea, şi o parte din istoria mişcării „Oastea Domnului“. Perioada este critică, ostaşii fiind în „ilegalitate“ de două ori: faţă de Biserica Ortodoxă, dar şi faţă de statul comunist.
Constantin Tudose s-a născut la 20 octombrie 1921 în comuna Lieşti, judeţul Galaţi. "Am avut o educaţie creştină şi am crescut în această teamă de Dumnezeu,mărturiseşte el. În familia noastră se trăia frumos, civilizat, nu existau înjurături sau alte lucruri de felul acesta. Dar am avut o înclinaţie de mic. Încă de la vârsta de 14 ani, poate şi mai devreme, simţeam în sufletul meu dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, fără ca părinţii să-mi dea îndemnuri în privinţa asta."
La vârsta de 16 ani a început să-L caute pe Domnul, însă minunea naşterii din nou s-a petrecut pe 15 septembrie 1945, aceasta fiind şi ziua când a început să lucreze pentru Domnul în cadrul Bisericii Ortodoxe Mişcarea Evanghelică „Oastea Domnului“. La sfârşitul anului 1947, „Oastea Domnului“ a fost scoasă în afara legii. Astfel, Constantin Tudose a lucrat, în cei 45 de ani de comunism ateu, fiind prigonit, arestat de mai multe ori şi cu mulţi ani de închisoare.
Prima arestare a avut loc în noiembrie 1947. Constantin Tudose a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Capul Midia. Acolo era colonia pentru exterminare.
Comandantul nu era niciodată mulţumit de normele pe care ei le făceau. Cerea tot mai mult în fiecare zi. Însă Constantin Tudose mărturiseşte: "Am fost lipsit, prin harul lui Dumnezeu, de acest blestem al fricii. Ne-au ameninţat, ne-au chinuit, ne-au bătut, dar nici un moment nu mi-a fost frică. Mâna cea bună a lui Dumnezeu a fost cu mine. Am fost salvat de la moarte de foarte multe ori. Am avut fericirea să-L văd pe Domnul alături de mine prin tot ce mi-a fost dat să fiu încercat."
A sosit şi ziua eliberării, însă cu o condiţie. Constantin Tudose se putea duce acasă şi la Adunare şi să-şi continue activitatea, însă trebuia să raporteze Securităţii. După ore întregi în care au încercat să-l prindă în capcană, a fost ameninţat că este dus înapoi. După ce am tras atâta chin cu el, am aflat ce înseamnă păcatul trădării, spune el. Îmi întinde o coală albă şi îmi cere doar o semnătură. În momentul în care am pus condeiul pe hârtie, nici nu am terminat semnătura că m-am şi văzut într-un întuneric cum nu pot descrie. Am vrut atunci, pe loc, să rup hârtia, dar când am vrut s-o fac, el mi-a şi tras foaia:
– Mâine vei pleca acasă.
Timp de trei ore am fost în iad, mărturiseşte Constantin Tudose despre chinul sufletesc în urma acelei semnături. M-am văzut fără Dumnezeu. Lipsa lui Dumnezeu înseamnă un întuneric înfiorător. Am strigat timp de două-trei ore disperat, îngrozitor de disperat. Vorbele mele nu ajungeau nicăieri. După atâtea ore de strigăt şi plâns deznădăjduit, în întunericul acela începe să licărească o lumină. Licărirea s-a tot apropiat, până s-a făcut bine lumină şi am auzit Cuvântul Domnului: „Eu te voi scăpa!“.
Dumnezeu Şi-a ţinut promisiunea şi l-a scăpat de păcatul de a-şi vinde fraţii, trimiţându-l timp de 3 ani să se ascundă în munţi, unde a stat alternativ la două familii. Activitatea lui în lucrare nu a încetat. Constantin Tudose lucra mai mult prin împrejurimi, uneori mai pleca şi în ţară, dar activa foarte mult.
Securitatea nu avea cum să îi controleze. Adunările şi întâlnirile continuau, dar nu puteau fi controlate pentru că nu exista un program anume. Aşa că, după un timp, câţiva fraţi au fost opriţi şi duşi la Securitate. Li s-a făcut propunerea ca Oastea să fie legalizată şi li s-au dat indicaţii cum să pornească formele de legalizare. Însă cum cereau ei, nu puteam noi să fim de acord. Cum ceream noi, nu voiau ei, spune Constantin Tudose.
A început un val de arestări în toată ţara. Constantin Tudose a fost încadrat la activitate religioasă intensă, socotită drept crimă de uneltire împotriva orânduirii socialiste, şi a fost condamnat la 12 ani închisoare, muncă silnică şi confiscarea averii.
Anii de închisoare au fost pentru mine cei mai frumoşi ani din viaţă, ani petrecuţi cu Domnul. Cele mai frumoase amintiri, cele mai frumoase minuni şi lucrări ale Domnului le-am văzut şi le-am petrecut în aceşti ani de suferinţă. Cred că aş fi regretat o veşnicie dacă Domnul nu mi-ar fi făcut parte de acest har, mai spune el.
Dumnezeu i-a purtat de grijă într-un mod minunat lui Constantin Tudose, dar şi soţiei sale, rămasă acasă cu trei copii, care a fost un exemplu de răbdare şi credincioşie. De altfel, întreaga lui familie a fost o mărturie frumoasă pentru cei din jur.
– Ani de zile, de când sunteţi aici, securitatea mereu venea şi cerea informaţii despre dumneavoastră, le povestea o vecină din sat. Şi le-am spus întotdeauna că, dacă ar fi toţi oamenii cum este familia Tudose, n-ar mai fi nevoie de securitate.
Chiar preotul din sat, în aceeaşi situaţie, a recunoscut:
– Am spus că aşa un om în sat nu există, că aşa familie frumoasă nu există.
În a doua parte, Oastea Domnului, Constantin Tudose deapănă Amintiri despre ostaşi şi despre lucrarea acestora. Părintele Trifa a spus că „Oastea Domnului“ este o lucrare a Duhului Sfânt, de trezire şi de chemare la Domnul Isus. „Oastea Domnului este, mai spunea Părintele, aflarea şi vestirea lui Isus cel Răstignit, după cum şi apostolul Pavel a spus: „N-am avut de gând să ştiu între voi altceva, decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” (1 Cor 2:2). Aceasta este Oastea Domnului, o lucrare a lui Dumnezeu, dovedită cu putere şi har prin acele mărturii, zeci de mii de suflete întoarse la Domnul, cei 43 de ani de prigoană, punerea în lanţuri pentru Evanghelie a unora dintre noi. Cu toate împotrivirile de care ne-am lovit, atât din partea stăpânirii ateiste, cât şi din partea bisericii, lucrarea nu şi-a întrerupt activitatea nici o clipă. Dacă ar fi fost de la oameni, această lucrare n-ar mai fi existat, în urma atâtor încercări şi lupte prin care a trecut, recunoaşte Constantin Tudose.
Ultima parte a cărţii cuprinde învăţături despre numeroase subiecte spirituale. Partea de învăţătură poate fi explicaţia statorniciei pe cale, a disponibilităţii de a plăti cu propria libertate pentru credinţă. În încheiere el spune: A gândi sau a vorbi „cam aşa stau lucrurile“ nu înseamnă credinţă. Tot ce mărturisesc aici sunt lucruri pe care le-am trăit. Ce spune Scriptura am trăit, nu am auzit de la oameni. Închisorile, luptele în Biserică sau cu cei din Adunare mi-au arătat limpede că ce zideşte Dumnezeu nimeni nu poate surpa. Numai ce vine de la oameni poate fi dărâmat.
Într-adevăr mărturia acestui frate este impresionantă: ceea ce m-a marcat pe mine în lectura acestei cărţi a fost să observ neînfricarea şi bucuria fără margini ale lui Constantin Tudose. Cred că şi acestea l-au ajutat să rămână statornic pe cale – încredinţat fiind că ceea ce credea şi îi învăţa pe alţii era de la Dumnezeu, nu s-a temut de oameni şi a putut să se bucure că poate să sufere pentru Dumnezeul. M-au impresionat, de asemenea, şi experienţele lui foarte vii cu Dumnezeu, în care El l-a scăpat în mod miraculos de la moarte sau în care i-a spus foarte clar ce are de făcut. Iar un alt lucru pe care vreau să-l remarc este faptul că cea mai mare parte a evenimentelor relatate s-au petrecut în tinereţea acestui om, el fiind arestat pentru prima oară la 26 de ani! Iată încă o dovadă a faptului că Dumnezeu nu se uită neapărat la vârstă sau la experienţă, ci la relaţia şi dedicarea noastră faţă de El şi slava şi puterea Lui se văd atunci cu şi mai mare intensitate.
>>> Prezentare la Radio Vocea Evanghelile, Cartea e o viata <<<
>>> Prezentare Statornic pe cale- audio <<<