Pe Dumul Suferinţei aş vrea să Te urmez
Creaţie colectivă, Tineri Fraţi Ostaşi
Pe drumul suferinţei aş vrea să Te urmez,
să duc cu Tine crucea ca Simon din Cirena,
să mergem împreună, urmându-Ţi Sfântul Crez
şi-n Braţele Iubirii să plâng ca Magdalena.
să duc cu Tine crucea ca Simon din Cirena,
să mergem împreună, urmându-Ţi Sfântul Crez
şi-n Braţele Iubirii să plâng ca Magdalena.
Pe drumul suferinţei aş vrea să Te ascult
înţelegând suspinul şi lacrima ce curge...
apropiat de Tine să stau cât pot de mult
ca Veronica, Faţa să-Ţi şterg când vrei a plânge...
Pe drumul suferinţei voinţa mea e slabă
fiori şi neputinţe, îmi copleşesc fiinţa,
căci firea mea cea veche nu este încă roabă
şi lacrimi n-am ca Petru a-mi plânge necredinţa.
În Crucea Ta Isuse, îmi spijin neputinţa
căci doar privind spre dânsa, puterile-mi răsar,
cu stropii Tăi de sânge-mi-mbălsămez mlădiţa
scăldându-mi orice rană, în Dragoste şi Har.
Gândind la biruinţă, mai rabd încă puţin,
mă mai ridic o dată … şi nu mă las înfrânt …
Isuse - dă-mi putere pe urma Ta să vin
prin noapte şi furtună purtat de Duhul Sfânt!
Cu aripi de durere mă-nalţ spre-un Cer senin ...
şi caut adăpostul în Braţele Jertfirii
să-mi odihnesc durerea la Pieptul Tău divin
să nu ştiu niciodată, o clip-a despărţirii.
Pe drumul suferinţei îmi număr câţiva paşi -
doar paşii care-au mers pe urmele-Ţi Iubirii…
suind mereu cu Tine, smeriţi, Isus să-i laşi
s-adăpostească Viaţa spre-altarele sfinţirii.
Doresc să-Ţi fiu aproape când drumul este greu,
cununa ce Te-apasă, s-o port un ceas uitat,
din zecile de bice, să-ndur unul şi eu,
şi să-Ţi sărut cu lacrimi obrazul Tău scuipat.
Mi-e sufletul văpaie, că porţi a mea povară ...
şi hula... şi durerea... şi Crucea răstignirii...
iar inima, mi-e scâncet din trista lumii seară;
O, adă Doamne, Clipa Eternă-a izbăvirii!
Să vină Primăvara când n-or mai fi dureri ...
şi când lumina caldă va face să-nflorească
toţi trandafirii roşii atâtor primăveri
iar sufletele în Tine, Frum'seţe doar să nască!
Pe drumul suferinţei, urcând spre Înviere
mi-e-nsângerat genunchiul, dar lacrima-i de rouă,
mi-e înspinată fruntea, dar nu simt vreo durere,
căci Mâinile Iubirii, mă mângâie-amândouă.
O, Scump Isus, îţi mulţumesc că suferi lângă mine,
deşi credeam că eu Ţi-alin suind Calvarul greu...
Pe drumul suferinţei, am înţeles mai bine
ce mult m-ai iubit, Doamne ... şi cât Te-am iubit eu!
Creaţie colectivă, Tineri Fraţi Ostaşi
Drumul Suferinţelor