Preotul Iosif Trifa – Omul lui Dumnezeu

General maior (r) Dr. Maricel D. Popa

Părintele Iosif Trifa, preot ardelean, născut în 3 martie 1888, în Certege, jud. Alba, a fost un mare misionar, redescoperind în poporul nostru, viaţa şi puterea înnoitoare şi mântuitoare a Cuvântului cel Sfânt al Sf. Scripturi.

 

Dumnezeu a creat prin el, în Biserica noastră ortodoxă, Mişcarea misionară numită ,,Oastea Domnului", cea mai puternică mişcare misionară a ortodoxiei româneşti.

 

Lucrarea duhovnicească a părintelui Iosif Trifa, cu larg ecou în sufletele oamenilor, clerici şi mireni, a fost apreciată şi recomandată ca model de slujire a lui Hristos, de mai multe nume sonore ale culturii şi spiritualităţii contemporane, precum: Nicolae Iorga, Gala Galaction, Nae Ionescu, arhim. Iuliu Scriban etc.

 

Munca sa de neobosit misionar e reflectată în scrisul său inspirat din gazetele pe care le-a redactat timp de 15 ani (1923 - 1938): ,,Lumina satelor",   ,,Iisus Biruitorul", ,,Oastea Domnului", precum şi din cele câteva zeci de cărţi şi broşuri.

 

Puţini români au avut o viziune atât de mare şi de înaltă pentru ţara şi poporul nostru. Puţini oameni au iubit aşa de mult ţara noastră şi pe toţi românii.

 

Prin mărturia istoriei, părintele Iosif Trifa a convins că a fost un om sfânt, un om al lui Dumnezeu, neclintit în credință, un îndrumător luminat al poporului nostru în secolul XX, fiind unul din cei mai iubiți preoți ai ortodoxiei româneşti.

 

Părintele Iosif Trifa, prin harul lui Dumnezeu, a reuşit să mobilizeze într-o perioadă în care nu era televiziune şi internet, iar tiparul şi radioul erau la început, mulţimi de sute de mii de români din toată ţara şi până departe de graniţele ei.

 

A trezit conştiinţe.

 

A schimbat în bine, prin puterea lui Dumnezeu, vieţi, familii, generaţii. A înţeles suferinţa şi nevoile neamului. A înţeles pericolul ce vine, prin păcate şi vicii, să distrugă familiile şi sufletele oamenilor. A tâlcuit cu măiestrie, pe înţelesul tuturor, adevărurile Sf. Scripturi: iubirea hristică, jertfa de la Cruce, speranţa salvării în Hristos, taina pocăinţei, a naşterii din nou.

 

 

Ochiul şi gândurile lui străbăteau toată România. În inima sa era loc pentru fiecare român. A chemat mereu la trăirea creştinească superioară după modelul primilor creştini. Ne surprinde şi astăzi, la părintele Iosif Trifa, acea putere extraordinară de sacrificiu, izvorâtă numai din iubire, pentru acest vis minunat: mântuirea neamului românesc!

 

Iată ce spunea, cu un mare simţ analitic şi cu o îndrăzneală uimitoare, despre unul din viciile poporului nostru:

 

,,Sudalma (înjurătura) este un păcat groaznic. Şi – durere – noi, românii îl avem pe tot locul. De la Nistru pân-la Tisa, înjurăturile răsună pe tot locul. Se poate spune că sudalma este un păcat naţional. "

 

Mişcarea duhovnicească şi misionară ,,Oastea Domnului" n-a putut fi nimicită de persecuţia comunistă cu toate atacurile ei furibunde venite din toate direcțiile.

 

Astăzi, când desacralizarea se extinde, cuprinzând tot mai mult teren, iar liber cugetătorii şi ateii se înmulţesc, lovind nemilos în valorile creştine care constituie temelia educaţiei tinerei generaţii, Oastea Domnului este sprijinul cel mai necesar şi cel mai de nădejde în lucrarea misionară a Bisericii pentru revigorarea vieţii autentic creştine.

 

(General maior (r) Dr. Maricel D. Popa)S-o îmbrăţişăm cu toții şi să ne înrolăm în Frontul Lucrării ei!

General maior (r) Dr. Maricel D. Popa