Când spui „femeia“

 

 

Când spui „femeia“, ai spus „mama“, si-ai spus „sotia“, „fiica“, „sora“,
si-ai spus fiinta cea mai scumpa si mai iubita tuturora,
si-ai spus iubirea, si caldura, si frumusetea fara care
ar fi-un pustiu, si-ar fi-o durere, si-ar fi-o tristete tot sub soare.

 

Ce gol si ce singuratate era în cele sase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost facuta dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rana,
ce minunata întregire le-a dat fiinta diafana.

 

E-adevarat ca prin femeie a mai venit si întristarea,
dar fara ea n-ar fi viata si n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sarutul, nici dor sau lacrima sub stele
si ce-ar fi lumea fara-acestea si ce-ar fi viata fara ele?

 

Sa-L binecuvântezi pe Domnul si multumeste-I c-a facut-o
iar fata mamei si-a sotiei adie-o si sarut-o
pe fruntea sorei si-a fetitei, fa semnul binecuvântarii
cu mângâierea cea mai sfânta a bucuriei si-a cântarii.

 

N-o întristati, ci mângâiati-o si-ajutati-o cu iubire
sa-si duca sarcina si crucea frumos si ea spre mântuire
caci când ea plânge toate, toate sunt chinuite si-ntristate
iar când zâmbeste ea, ce cântec si ce lumina vine-n toate.

 

...Fii binecuvântată dulce și scumpa mama și soție
si sora si fetita noastra, fiti fericite pe vecie
cu lacrimi sarutam obrajii si ochii vostri-n sarbatoare
si-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.

 

Traian Dorz

 

---