ISUS, El este Pacea noastră – Efeseni 2:14
În ce vaiet mare, în ce furtună, în ce turbare şi nelinişte trăieşte lumea cu deosebire în aceşti ani de război! ... Ca o mare tulburată de furtună, aşa se frământă neamurile lumii în vremurile de război prin care trece.
Dar când a fost liniştită oare această lume? Niciodată!
De când inima primului om a făcut cunoştinţă cu păcatul, pământul acesta n-a ştiut ce este liniştea şi pacea. Dar ca un cerb însetat după izvoarele de apă, aşa doresc şi sufletele oamenilor, după odihnă, mângâiere şi pace. Cine poate să dea inimii omeneşti pacea după care se doreşte? Unde poate să afle sufletul omenesc odihna după care tânjeşte? ...
În dorinţa după linişte şi pace oamenii caută pretutindeni; s-au afundat în păcate şi în plăcerile poftelor lor, au intrat în întrecere pentru câştigarea de bunuri pământeşti, după cum i-au dus călăuzele înşelătoare ale celui rău, înşelătorul cel mare, care înşeală întreaga lume.
În dorinţa de a pune mâna pe închipuita pace, pe siguranţa care le lipseşte, oamenii se invidiază, se fură, se luptă, se războiesc, se ucid unii pe alţii. Aşa a procedat Cain cu fratele său Abel. Urmarea este o nelinişte şi mai mare.
Adevărata pace cu linişte, mulţumire şi bucurie, a stat mereu departe de omul care a căutat-o mereu acolo unde nu era. Da, fiindcă Izvorul Păcii este în altă parte decât în lucrurile pământeşti, în bogăţii sau dorinţe ale firii noastre infestate de păcat. Iar sufletul omului niciodată nu poate fi săturat cu aceste lucruri, aşa cum apa sărată nu astâmpără setea.
El, sufletul nostru, făptura mâinilor lui Dumnezeu, numai în Dumnezeu se poate odihni, nici măcar lângă Dumnezeu nu este de ajuns, adevărata pace se capătă numai în Dumnezeu, căci ”De la Tine am venit Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până nu se odihneşte în Tine.” O, da, aşa este, sufletul nostru nu poate să-şi găsească liniştea, pacea şi bucuria decât în mâna care l-a creat, care-l cunoaşte, mâna care l-a zidit şi întocmit, numai în Domnul Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, numai în ochii Împăratului Păcii sufletul nostru îşi găseşte mângâierea, dragostea şi împlinirea.
El dă pace, fiindcă dă iertare păcătosului ce se pocăieşte după Cuvântul Său. Fără iertare de păcate, pace cu Dumnezeu nu poate fi, iar iertare nu poate da decât Cel ce a ispăşit pentru noi neprihănit pe Crucea Golgotei. Dingur Dumnezeu poate ierta păcatele, nu oamenii, căci singur El, Isus Mielul lui Dumnezeu a plătit prin Sângele Său nevinovat pentru ane împăca şi a ne uni cu Dumnezeu, prin trupul Lui de carne, prin moarte.
El Singur a fost în stare să spună femeii păcătoase; “Mergi în pace!”…fiindcă mai întâi i-a iertat păcatele(Luca7:48-50). El Singur a fost în putinţă să spună ucenicilor Săi neliniştiţi:”Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. “
Ioan 14:7.
Iar în Dimineaţa Învierii, trecând prin uşile încuiate, le spune ucenicilor înspăimântaţi:”Pace vouă!”
Şi le-a arătat mâinile şi coasta Sa străpunse. Şi ei s-au liniştit îndată şi s-au bucurat că au văzut pe Domnul.
Ioan 20:19-20.
Nimeni nu poate da cea ce nu are. Domnul Isus n-ar putea să dea pacea dacă nu ar avea-o. Dar El are pacea, căci El Însuşi este Pacea, el este Cel Atotputernic, El este Regele păcii, şi împărăţeşte peste pace, şi împarte pacea Lui oricărei inimi care vrea să-L primească pe El.
Această pace este un dar, şi ca orice dar el trebuie primit. Dar dacă bolnavul nu vrea să primească medicamentul, cine este de vină că el va suferi mai departe?
Şi dacă această omenire a suferit şi suferă de nelinişte, pricina este une singură: păcatul, vinovăţia, faptul că nu L-a primit pe Domnul Isus Cuvântul, Mântuitorul păcătoşilor şi Domnul păcii.
Pricina luptelor şi frământărilor de pe pământ, din casele şi inimile oamenilor, din biserici, dintre naţiuni şi popoare, sunt păcatele şi poftele oamenilor.
Pricina neliniştii din inima şi viaţa ta, omule, este tot păcatul pe care nu vrei să-l recunoşti înaintea lui Dumnezeu.
Păcat de care te tânguieşti, te plângi chiar, dar nu vrei să te laşi, că se numeşte necredinţă sau lăcomie, răutate sau desfrâu, curvie, nemulţumire sau necurăţie, mândrie, făţărnicie sau ură, nu are a fce, tu tot nu vrei să te laşi de plăcerile tale.
Unde domneşte păcatul, acolo nu este şi deci nu domneşte Isus, şi unde nu este Domnul Isus nu este pace.
O, ce fericire, ce mulţumire, ce linişte, pace şi bucurie ar fi în această lume, dacă L-ar fi primit oamenii pe Domnul Isus, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu!
Neprimirea Lui, respingerea Lui, neascultarea de Cuvântul Său, a adus potopul nenorocirilor de astăzi şi de totdeauna.
Omul singur s-a condamnat prin necredincioşia şi prin răutatea lui, întorcând spatele lui Dumnezeu în Eden prin păcatul lui Adam, dar omenirea are astăzi harul să se întoarcă prin pocăinţă la Golgota, la picioarele lui Isus cel Răstignit, Nevinovatul Miel de Jertfă al Tatălui Ceresc, şi să-L primească prin credinţă şi pocăinţă pe Cel ce a fost rânduit din veşnicie să ne fie Pacea, Bucuria şi Răsplătirea noastră veşnică.
Vrei tu suflete Pacea?
Ascultă-L şi vino la El! Vino la Domnul Isus Cel Răstignit pentru tine. Ascultaţi-L voi neamuri şi popoare de pe întreg pământul! Ascultaţi-L voi inimi obosite şi neliniştite! Voi suflete sărmane şi singuratice; voi cei care purtaţi rane ascunse şi dureroase; ridicaţi-vă spre El ochi care plângeţi şi urechi care aţi ascultat atâtea veşti rele! Ascultaţi glasul Lui care vă vorbeşte:”Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!”
Matei 11:28
O, ce bine pentru voi care aţi ascultat glasul Lui şi aţi alergat la El!... Mâini obosite şi genunchi slăbănogiţi, suflete sărmane şi copleşite de păcat, inimi amăgite pe care păcatul v-a nenorocit!... Chemaţi-L!...Chemaţi-L!... Nu tăceţi din strigarea voastră!... Încredeţi-vă în Domnul Isus!... El pentru noi a fost răstignit! N-aţi ştiut? El este Mântuitorul nostru!... Priviţi-I rănile şi durerile amare pe care le-a suferit din iubire pentru noi, păcătoşi pierduţi.
“El a fost străpuns pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
Isaia 53:5.
Noi am păcătuit, dar în dragostea Sa ”Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos” 2 Corinteni 5:18.
“A făcut pace cu noi prin Sângele Crucii Fiului Său.“
Coloseni 1:20.
Din fii ai pierzării, Sângele Crucii ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu. Scăparea din primejdia vremelnică şi veşnică este una singură: Golgota! Isus! Să alergăm sub braţele Crucii. Să alergăm la Domnul Isus, Singurul şi Marele Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. 1 Timotei 2:5. el este Jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
1 Ioan 2:2.
”De aceea ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte în Numele Lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”
2 Corinteni 5:20.
În numele marii iubiri a lui Dumnezeu, în numele Crucii şi suferinţelor lui Hristos, în numele sufletului tău nefericit, care se doreşte după pace, în numele veşniciei care te aşteaptă, te îndemn stăruitor: Vino la Isus !
Vino la scaunul milei Sale, vino să iei iertare şi pace pentru inima ta.
El este pacea veşniciei, El este pacea lumii, El este pacea noastră, El este pacea ta, suflet drag ...
Slăvit să fie Domnul Isus, Pacea noastră!
Comori uitate ...
Atunci când vei veni Mesia
Atunci când vei veni Mesia
Isuse Binecuvântat –
când vei veni din nou Mesia
ce mare fi-va bucuria
acelor ce Te-au aşteptat!...
Întâmpina-Te-vom Mesia
cu plâns de bucurii şi cânt
primi-Te-vom cu bucuria
cu care n-am primit, Mesia,
pe nimeni încă pe pământ ...
Cu biblice cântări, Unuia,
cânta-va Ceru-n lung şi-n lat
şi noi cînta-Ţi-vom: Aleluia!
cum nu cânta-vom nimănuia
şi nimănuia n-am cântat ...
Tu ni-i aduce Răsăritul
Vieţii fără de Apus,
şi-ncununa-vei fericitul
prinos de jertfă ce-am adus ...
Şi-atunci va-ncepe Veşnicia
acelor ce Te-am aşteptat
şi-n veci ţinea-va bucuria ...
- O, vino! – Te dorim Mesia
Isuse Binecuvântat ! ...
Traian DORZ
O, Tu izvorul bucuriei
O, Tu izvorul bucuriei
câţi ani mi-ai fost atât de-ascuns
că orice ajungeri pân-la Tine
mi se păreau de nepătruns.
Câţi ani am mers pe-amara cale
hrănindu-mi istovitul dor,
cu câte-un strop de mângăiere
dintr-un mai dulce viitor.
Iar azi ce-aproape eşti de mine
şi cât de fericit de-aflat ,
că pe-orice căi pornind spre Tine
Te-ajung oricând îndestulat.
Dar cât m-aş adăpa din unda-Ţi,
mereu mai dulce-n orice rând,
o beau, mă scald în ea şi-mi pare
că nu-mi va fi de-ajuns nicicând.
Cu cât dor mă gândesc la Ziua
din care veşnic ai să-mi fii
în suflet sute de izvoare,
în cântec sute de-armonii.