Nu vă puteţi închipui ce a fost acolo!

Ionuţ Pag

Fratele Traian şi Fratele Nicolae Moldoveanu cântau împreună pe două voci.

Cântau două cântări care erau atunci la noi, le compusese Fratele Moldoveanu melodiile, prima era: "Când vrei să vii", şi a doua: "Cum să nu Te cânt Isuse", atunci se lansau.

 

 

 

Eu care scriu aceste rânduri eram acolo de faţă, aveam 17 ani, nu mai auzisem aşa cântând pe nimeni!
Se coborâse Cerul pe Pământ, eram fermecat de ceea ce vedeam şi ascultam !

 

Ii vedeam pentru prima dată in viaţa mea pe Fratele Traian şi Fratele Moldoveanu, era prima mea întâlnire cu Cântarea Nemuritoare a Oastei Domnului, o ascultam şi o primeam în inima mea chiar de aici, de la ivoarele Ei, poetul şi compozitorul erau Una, nu ştiai la care să priveşti ..


Apoi, după ce am ajuns acasă, tata văzându-mă fermecat de ceea ce am văzut acolo mi-a zis:

"Am să-ţi cumpăr şi eu ţie acordeon".

 

A scos vaca din grajd şi s-a dus la târg, din banii obţinuţi pe ea mi-a cumpărat o armonică Hohner cu doi başi, eu find tot sub influenţa acea sfantă a farmecului cântării ascultată direct de la sursă.

 

Am învăţat să cânt la armonică în două zile....

Ionuţ Pag,
Halmagiu.

 


 

Când vrei să vii, când vrei să-ntorci,

 

 

 

Când vrei să vii, când vrei să-ntorci,

când vrei să vii la Dumnezeu,

când vrei să-ntorci din calea rea,

de ce tot vrei s-amâi mereu?

 

   O, vino!  O, vino!

   Întoarce, să scapi de la pierzare!

   Nu amâna, nu amâna,

   e poate ultima chemare!

 

Când vrei să vii, când vrei să spui:

- Acuma vreau să vin şi eu,

acuma vreau şi eu să-ntorc,

nu vreau să mai amân mereu!

 

Mai este loc, mai este har,

O, vin-acum la Dumnezeu,

căci s-ar putea să pieri pe veci

dacă şi azi amâi mereu!