Cei culţi - şi cei desculţi
"Dumnezeu a zis: "Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt." Exod 3:5
Traian Dorz - Semănaţi Cuvântul Domnului
Poporul a fost format totdeauna din douã pãrţi. Una mai micã, alta mai mare. Partea cea micã a fost totdeauna a celor culţi, iar partea cea mare a fost mereu a celor desculţi. Şi totdeauna partea cea micã ce era deasupra este capul, - şi partea cea mare care este dedesubt - sunt picioarele.
Partea cea micã ar trebui sã fie condusã totdeauna de o raţiune sãnãtoasã, de o judecatã înţeleaptã, de o minte pãtrunzãtoare, care vede înainte, care alege cinstit, care îndrumã frumos - şi partea cea mare. Dar când pãcatul tulburã lumina, echilibrul se clatinã, privirea se întunecã, direcţia se pierde.
Partea cea mai mare este condusã de instincte, de presimţiri, de sentimente, care când sunt lãsate în forma lor naturalã - merg frumos şi lucreazã bine. Ci numai când raţiunea stricatã intervine - le dirijeazã toate acestea rãu şi nimicitor.
În mod normal totul a fost rânduit de la început sã fie armonios: capul sã conducã bine, picioarele sã meargã frumos. Dar când intervine pãcatul, se rãstoarnã totul.
Capul fãrã picioare ajunge în ştreang, picioarele fãrã cap ajung în prãpastie.
Conducãtorii fãrã popor ajung tirani, poporul fãrã conducãtori ajunge rob.
Biserica fãrã Oastea Domnului ajunge un pustiu, Oastea Domnului fãrã bisericã ajunge o vraişte.
Într-o familie pãrinţii sunt rãdãcina, copiii sunt ramurile. O rãdãcinã fãrã ramuri putrezeşte, nişte ramuri fãrã rãdãcinã se usucã.
Într-o adunare bãtrânii sunt experienţa şi direcţia, tinerii sunt energia şi efortul. O experienţã fãrã energie se pierde, o energie fãrã experienţã rãtãceşte.
O interdependenţã sfântã şi o împreunã lucrare armonioasã trebuie sã pãtrundã şi sã circule liber şi sãnãtos în tot trunchiul ca o sevã care vine din rãdãcini şi merge pânã în vârfuri.
Unde acest circuit sfânt este împiedicat, rezultatul nu poate fi decât pierzarea acelor ce produc rãul, dar şi a celor ce-l tolereazã.
O familie dezbinatã împotriva ei însãşi - spune Mântuitorul - se nimiceşte.
Dezbinarea unei adunãri este o crimã aducãtoare totdeauna de moarte, iar cei vinovaţi în mod conştient ori inconştient, vor suporta osânda.
Adunarea este templul şi biserica lui Dumnezeu, spune Biblia (1 Cor3, 16-17). şi dacã cineva nimiceşte un astfel de templu al lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu.
Cine creeazã probleme familiei lui Dumnezeu, acela sã se aştepte sã-i creeze şi Dumnezeu lui probleme. Tulburã cineva Lucrarea lui Dumnezeu, stricã cineva o adunare, provoacã cineva o diversiune între copiii Domnului? - acela sã se aştepte la pedeapsa Lui, nu numai peste el ci şi peste copiii şi familia sa.
Deschideţi-vã ochii şi priviţi în urmã şi vedeţi ce s-a ales nu numai de viaţa şi de lucrarea celor care au creat probleme Lucrãrii lui Dumnezeu - şi îngroziţi-vã ce au ajuns chiar şi copiii lor şi luaţi exemplu. Nu provocaţi pe Dumnezeu, cãci este scris: Grozav lucru este sã cazi în Mâinile Lui (Evrei 10, 26-31).
Dacã existã o mare datorie a pãrinţilor faţã de copii, a celor bãtrâni faţã de tineri şi a celor culţi faţã de cei desculţi, - desigur cã şi mai mare este datoria celor din urmã faţã de cei mai dintâi.
Cu atât mai mult când pãrinţii sunt buni, bãtrânii sunt vrednici, iar culţii sunt înţelepţi în Domnul.
Nici cel mai înţelept conducãtor sã nu se creadã mai presus ca poporul sãu şi nici cel mai cunoscut profet - sã nu se creadã mai important decât adunarea Domnului în care a fost ales. Cã mai presus este poporul decât un conducãtor, fiindcã orice conducãtor piere – dar poporul rãmâne. Şi orice profet este trecãtor, dar adunarea Domnului este veşnicã.
De cele mai multe ori valoarea cea mai mare în faţa lui Dumnezeu o are mulţimea cea necunoscutã, decât profetul cel cunoscut. Nu poporul a fost ales pentru Moise, ci Moise a fost ales pentru popor!
Profetul Ilie era un mare slujitor al lui Dumnezeu, dar la un moment dat, el s-a crezut pe el însuşi totul, spunând: Doamne, - am rãmas numai eu singur!... Dar Domnul îi spune: Mai am şapte mii, acolo unde tu nu vezi pe nimeni
(1 Împ. 19, 14-18; Rom. 11, 2-5).
Şi prin aceastã mulţime necunoscutã profetului, Dumnezeu a adus biruinţa.
Nu dispreţuiţi picioarele poporului sfânt. Nu nesocotiţi mulţimea sufletelor simple din adunarea Domnului, fiindcã ei sunt turma cea dragã şi scumpã a Bunului Pãstor. Nu ei sunt pentru noi, ci noi suntem pentru ei. Pãstori se pot gãsi oricâţi, dar turmã n-are Domnul decât una.
Dacã un pãstor nu-i conştiincios şi smerit, Domnul îl va înlãtura, dar turma Sa nu Şi-o înlãturã.
Fraţilor culţi, nu dispreţuiţi pe fraţii desculţi, ci mai degrabã smeriţi-vã pânã mai jos decât ei, dacã vreţi sã fiţi mai presus în faţa lui Dumnezeu şi a lor. (1 Petru 5, 1-4).
Amin
Traian Dorz – Semănaţi Cuvântul Domnului
Aici vom ramanea mereu
Aici vom rămânea mereu,
oricât de-nţelenită-i glia;
cu-atât cu cât arăm mai greu,
va fi mai sfântă bucuria.
Aici vom rămânea, crezând
în biruinţa pentru care
/ne-au ars strămoşii rând pe rând,
s-o-nalţe mai strălucitoare./
Aici vom suferi mereu,
în locul unde-avem poruncă,
să-I dăruim lui Dumnezeu
slujirea-n cea mai aspră muncă.
Şi-aicea vom muri-apărând
un Adevăr şi-o moştenire
/încununate, în curând,
de-o nesfârşită strălucire./
Aici, căci chiar pe-acest pământ
dorim să se mai nalţe-o dată
pentru Hristos un crezământ
şi-o dragoste adevărată.
Ca să-nviem de-aici mereu
prin noi şi noi urmaşi, întruna,
/arzând în veci lui Dumnezeu,
în miile de jertfe, Una./