Ce este naşterea din nou?
Traian Dorz
Iată întrebarea cea mai grea.
Nu de răspuns la ea, ci de înţeles răspunsul. Căci toată lucrarea aceasta fiind o taină, o lucrare duhovnicească, nu-i uşor să fie înţeleasă.
Orice naştere este o taină şi o durere. Aşa este şi naşterea din nou.
Cum nu există nici trupeşte o naştere fără dureri, aşa nu poate fi, mai ales, aceasta. Ceea ce se naşte fără durere, nu are viaţă, este născut mort. Cea dintâi condiţie şi cei dintâi semn al unei naşteri adevărate este durerea.
La primirea Cuvântului lui Dumnezeu, în fiinţa noastră cea veche se trezeşte conştiinţa stării noastre de păcat. Durerea pentru păcatul pe care l-am făptuit şi în care am zăcut până acum creşte din ce în ce mai mult, pe măsură ce Cuvântul lui Hristos lucrează în inima noastră.
Din durere creşte căinţa, din căinţă, lacrimile, din lacrimi, rugăciunea de izbăvire şi iertare…
Din rugăciune, credinţa în Sângele Crucii lui Hristos, iertarea şi răscumpărarea Lui…
Din credinţă, primirea Duhului Sfânt…
Lucrarea Cuvântului în mintea noastră şi a Duhului în inima noastră aduce schimbarea şi înnoirea minţii noastre dându-ne o minte nouă cu o gândire nouă.
Schimbarea şi înnoirea inimii noastre ne dau apoi o simţire nouă.
O fiinţă nouă se naşte în noi. O altă fiinţă a noastră, un alt eu al nostru, cu alţi ochi, cu alt grai, cu altă inimă, cu alte umblări.
Numai că această fiinţă a noastră nu se naşte în afară, ci înlăuntrul nostru se naşte, crescând în vechea noastră fiinţă. Întocmai cum se naşte un pui înăuntru, în coaja unui ou.
Când fiinţa puiului din coaja de ou s-a împlinit şi este gata pentru viaţă, atunci coaja lui se sparge, iar el iese la rostul adevăratei vieţi pentru care era rânduit… La viaţa pentru care a fost semănat în ou, pentru care s-a făcut şi a înviat, crescând şi desăvârşindu-se până în clipa când este gata să iasă.
Naşterea din nou este ca şi clipa când puiul învie – acolo în coaja lui, luând fiinţă şi căpătând chip.
Luăm fiinţă în Hristos şi căpătăm Chipul Lui (Galateni 4,19)
E durerea primei zvâcniri spre viaţă. Chinul primei descătuşări din moarte. E cel dintâi pas spre Lumină. Iar aceasta este luptă şi durere…
Şi numai după aceasta se preface în bucurie (Ioan 16, 21 ).
Într-o bucurie negrăită şi strălucită, ca o despovărată iertare, ca o fericită înviere…
Dar precum scopul vieţii puiului care s-a făcut şi s-a dezvoltat un timp în coaja oului său nu este ca să rămână pe totdeauna închis şi mărginit în coaja sa, tot astfel marele scop al vieţii şi fiinţei noastre celei noi nu este să rămânem pe totdeauna în trupul firii noastre pământeşti. Ci firea noastră cea nouă se naşte şi se dezvoltă în noi, ca în coaja slabă şi trecătoare a acestui trup, pentru un alt rost: pentru slava şi împărăţia cea minunată şi veşnică a lui Hristos.
Şi precum vine clipa ca puiul să iasă din coaja în care a stat şi s-a format o vreme, ca să pătrundă uimit într-o lume nouă, nebănuită şi nemărginită, plină de o lumină şi o frumuseţe pe care el nici nu şi-o putuse închipui, tot astfel întreaga noastră fiinţă duhovnicească va pătrunde în negrăita fericire a stării cereşti pentru care este rânduită. Abia atunci, când ni se va desface cortul acesta, învelişul acestui trup şi coaja aceasta slabă o vom părăsi,., vom vedea în ce nouă viaţă intrăm.
Şi precum odată eliberat din coaja sa, puiul nici n-ar mai putea, nici n-ar mai voi cu nici-un preţ să intre din nou în coaja lui, – tot astfel şi cu omul nostru cel nou, pentru nimic n-ar mai dori şi n-ar mai putea să se întoarcă în vechea fire stricată şi chinuitoare ca o temniţă grea în care fusese.
Aceasta este naşterea din nou. Aceasta este taina şi acesta este rostul ei. De aceea fără ea nu se poate nici vedea nici moşteni împărăţia lui Dumnezeu cea tainică şi duhovnicească. Cum nu poate un pui fără să iasă din oul lui.
Lucrarea Domnului şi Împărăţia Lui se propovăduiesc în lumea aceasta şi se dobândesc din lumea aceasta, dar ele nu sunt din lumea aceasta
(Ioan 18, 36).
Tot aşa şi noi, ne naştem în lumea aceasta, suntem pentru o vreme în lumea aceasta, dar nu vom fi veşnic în ea.
De aceea în înţeleapta Sa orânduire a tuturor lucrurilor cu rostul lor, Tatăl nostru Cel Ceresc, creând Taina Vieţii, a păstrat această Taină sub Mâna Sa. De fiecare dată noi gândim la ea, ne minunăm de frumuseţea şi înţelepciunea ei şi-L slăvim pe Făcătorul şi Binefăcătorul nostru.
Fericim pe toţi acei care se nasc şi se desăvârşesc sănătoşi duhovniceşte, crescând spre rostul fericit la care am fost chemaţi.
Şi deplângem pe cei care nici n-au ajuns să se nască sau au şi murit îndată după naştere în coaja lor nefericită. Aceştia vor fi aruncaţi cu scârbă şi cu dispreţ în prăpastia gunoaielor veşnice.
Drag suflet tânăr, tu cum stai în privinţa aceasta? Te-ai născut tu din nou, din Cuvântul şi din Duhul Domnului sau nu?
Ai tu în fiinţa ta trupească o altă fiinţă, fiinţa ta cea duhovnicească, vie, trează şi sănătoasă?
Se dezvoltă omul tău cel nou în tine, după Chipul lui Hristos, spre statura plinătăţii Lui (Efeseni 4, 13) şi spre scopul cel veşnic pentru care a semănat-o în tine Hristos? Sau nu!?
Să ştii că nu-i de-ajuns că te-ai născut din părinţi credincioşi. Din ei s-a născut trupul tău, carnea ta. Iar carnea şi sângele nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
Ci trebuie să te naşti şi tu de Sus, trebuie să te naşti din nou şi tu din Dumnezeu. Altfel tu nu poţi vedea împărăţia lui Dumnezeu. Părinţii tăi o vor vedea, dar tu nu.
Trebuie să fim născuţi cu toţii din nou.
Cea mai mare nenorocire a Lucrării Domnului sunt cei care vin şi rămân în ea fără naşterea din nou… Căci cine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte. Dar cine păcătuieşte este de la diavol (I Ioan 3, 8).
Dumnezeul Vieţii şi al Învierii, slavă Ţie.
Te rugăm ai milă de starea nenorocită a celor care zac morţi în păcatele lor şi trimite Cuvântul Tău şi Duhul Tău să-i învie la o viaţă nouă.
Ai milă şi mai mult de cei care după înviere îndată au murit din nou şi trezeşte-i iarăşi.
Iar celor care cresc sănătoşi, dăruieşte-le roadele Duhului Vieţii, spre veşnica mântuire a tuturor.
Amin.
Traian Dorz, Cărarea tinereţii curate
Cât se tot vesteşte astăzi
Cât se tot vesteşte astăzi şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate, toate, fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte frumuseţi ce sunt ori nu-s,
orişicâţi le spun zadarnic fără naşterea de Sus.
Cât de bine-ar fi, nu-l poate, cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără naşterea din Dumnezeu.
Nimeni n-a ajuns vreodată al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei fără naşterea din nou.
Însuşi Dumnezeu cel Veşnic în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire, dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără naşterea din Dumnezeu!