Creștinism sec și fără gust

Dan Bercian

Îmi plac foarte mult fructele, aproape orice fel de fruct, dar niciodată nu mi-au plăcut pepenii galbeni. De câteva ori am încercat însă nu am găsit nici o plăcere în ei. Dar în urmă cu câteva zile, lucrurile s-au schimbat, soţia a cumpărat pepeni galbeni și de data aceasta am rămas de-a dreptul încântat de ceea ce am descoperit. Aveau un gust delicios.

 

 

 

Peste câteva zile am cumpărat şi eu un pepene galben, am căutat să fie bine copt, cel mai bun, dar acasă când am gustat din el, am fost din nou dezamăgit. Nu avea gust. Soţia mi-a spus: „Sigur că nu are gust pentru-că ai cumpărat un soi care nu este bun. Nu orice fel de pepene galben are gust, trebuie să-i cunoşti”.

 

Avea dreptate, un anumit soi de pepeni galbeni sunt delicioşi iar alte soiuri nu au gust.

 

M-am gândit cât de mult am pierdut pentru că în cincizeci de ani eu nu am ştiut cum stau lucrurile cu pepenii galbeni şi nu m-am bucurat de savoarea şi gustul lor. Am gustat odată dintr-un pepene galben care nu era bun şi am tras concluzia că aşa sunt toţi, acum am realizat că m-am înşelat.

 

La fel stau lucrurile şi cu dulceaţa şi savoarea vieţii de credinţă. Mulţi încearcă să se apropie pentru că aud de la alţii că este bine să fii credincios, că sunt anumite avantaje, că Dumnezeu îţi face bine, că la sfârşit te va duce în rai, etc. Dar, după o vreme, constată că viaţa de credinţă nu are dulceaţă şi farmec şi o părăsesc, chiar dacă formal se mai numesc creştini.

 

 

Azi găseşti tot mai frecvent creştinism fără dulceaţă în toate cultele, creştinism sec şi fără gust care nu mai atrage pe nimeni. Dar aceasta nu pentru că aşa ar fi creştinismul ci pentru că, în acel loc, se cultivă un soi de creştinism fără gust.

 

Sunt creştini de multe soiuri iar majoritatea oamenilor fac aceeaşi greşeală, atunci când caută credinţa creştină, greșeală pe care am făcut-o eu cu pepenii galbeni.

 

Adică ei se uită în jur şi cred că oricine îşi spune creştin şi este creştin. Ori aceasta nu este adevărat. Numai cei ce au dulceaţă sunt creştini adevăraţi, ceilalţi s-ar putea să poarte acest nume pentru că merg la biserică sau au făcut un botez, sau cântă cântări creştine sau predică, sau se roagă, sau merg în tabere creştine, dar ei să nu aibă nici un gust şi să fie seci, uscaţi sau chiar stricaţi şi respingători.

 

Aş spune că, din nefericire, aşa sunt cei mai mulţi aşa că nu mă mir că oamenii nu mai vor să fie creştini.

 

Scuza creştinilor fără gust, atunci când sunt acuzaţi că nu au dulceaţă, este deja un şablon învechit: „Noi suntem oameni cu slăbiciuni, dar tu uită-te la Isus, nu la noi”. Prin aceasta nu fac altceva decât să afirme că într-adevăr nu au găsit nici ei dulceaţa şi frumuseţea vieţii de credinţă despre care vorbeşte Dumnezeu.

 

Creştinii citează Scriptura care spune în Psalmul 34:8: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” dar din viaţa lor se dovedeşte că niciodată nu au gustat cu adevărat şi niciodată nu s-au desfătat din dulceaţa miresmelor şi darurilor sfinte care se găsesc în Domnul. S-au mulţumit cu forme şi ritualuri dar nu L-au cunoscut cu adevărat pe Cel ce dă dulceaţă vieţii, pe Isus Hristos.

 

„Am mai văzut”, ca să folosesc o expresie des folosită de Eclesiastul, că unii care constată că nu este dulceaţă în viaţa lor, în adunările lor şi care chiar îşi doresc să aibă această dulceaţă a vieţii de credinţă, se lasă amăgiţi şi înşelaţi de vrăjmașul lui Dumnezeu (care este deosebit de abil în a-i înşela pe oameni), vrăjmaș care le oferă o falsă bucurie şi o falsă dulceaţă.

 

 

Dacă unii creştini sunt morţi din punct de vedere spiritual în forme şi ritualuri vechi, alţii sunt înşelaţi cu forme şi ritualuri noi. Vrăjmașul diavol le spune că dacă schimbă cultul, formele, atunci vine dulceaţa şi bucuria. Iar ei, sărmanii, îl cred. Şi cred că se bucură şi cred că au dulceaţă.

 

De fapt adevărata dulceaţă a vieţii de credinţă vine atunci când L-ai găsit prin îndurarea lui Dumnezeu pe Cel ce este frumuseţe şi dulceaţă, adică pe Isus Hristos. Creştinul adevărat poate rosti cu bucurie cuvintele pe care le găsim scrise în Cântarea Cântărilor  5:16 (mărturisind despre Domnul Isus Hristos): „Cerul gurii Lui este numai dulceaţă şi toată fiinţa Lui este plină de farmec. Aşa este Iubitul meu, aşa este Scumpul meu, fiice ale Ierusalimului !”

 

Dacă sunt azi creştini fără gust, creștini nenăscuți din nou, creștini care nu se închină în duh și adevăr, creștini în care nu lucrează, nu rodește Duhul lui Dumnezeu, este pentru că încă nu L-au găsit pe Isus Hristos şi nu Îl cunosc, deşi vorbesc despre El, spun că cred în El, merg la biserică şi fac tot felul de lucruri religioase.

 

De fapt ei sunt mai îndrăgostiţi de lucrurile religioase, de formele de cult, decât de Isus.  Dacă le iei lucrurile religioase, datinile, formele şi ritualurile  se supără.

 

Dar dacă Isus, Cuvântul lui Dumnezeu, nu mai are loc între formele şi ritualurile din acea biserică, adunare,  nu mai are loc în minţile noastre înguste, nu este nici o supărare. Fără Isus pot, fără Cuvântul Sfintelor Scripturi pot, fără forme sau spectacol nu pot.

 

Necazul este că mulţi oameni vor ajunge la o vârstă şi vor trece mulţi ani, poate chiar toată viaţa lor va trece, şi nu vor găsi acei soi de creştini plini de gust şi dulceaţă care să-i îndemne şi pe ei să păşească pe calea atât de frumoasă a sfintei pocăinţe, alături de Mirele Isus Hristos.

 

 

Mă gândesc la ce mare responsabilitate avem noi cei ce ne numim creştini. Mă gândesc cu durere la tinerii care se numesc creştini şi care merg în biserici, la adunări, merg în tabere creştine, îşi zdrăngăne chitările spunând că-L laudă pe Domnul, dar care au în cap numai lume şi dorinţe lumeşti, numai haine, maşini, fete sau băieţi, păcat, pornografie şi facebook, şi care nu dau nici un gust pentru colegii şi prietenii lor care nu-L cunosc pe Isus Hristos şi care au nevoie de El. Acei tineri nemântuiţi se vor uita la tinerii de lângă ei care îşi spun creştini şi vor spune: „De aşa ceva nu avem nevoie. Creştinismul este o mare minciună. Mai bine fără el”. Şi la fel se poate spune şi despre ceilalţi creştini mai în vârstă care una spun şi alta fac.

 

 Adevărul însă este că în creştinismul autentic este dulceaţă şi este frumuseţe. Trebuie doar să îţi pui pe inimă să-l cunoşti şi să-l descoperi. Să cauţi insistent acei soi de creştini care mustesc de viaţă care sunt plini de suc şi verzi, şi a căror mireasmă te duce departe, departe, pe plaiurile veşnice ale cerului unde domneşte Isus, Dragul lor, fericirea lor, totul lor. Ei te vor duce la Cel ce este dulceaţa desăvârşită, la Isus. Dacă îi vei găsi, şi prin ei Îl vei găsi pe Hristos, vei putea apoi să faci diferenţa şi nu te va mai înşela nimeni cu poveşti.

 

Mai târziu am aflat că nu doar gust şi savoare au pepenii galbeni ci şi efecte deosebite asupra sănătăţii trupeşti a celor ce îi consumă cu regularitate. Şi m-am gândit că aşa sunt şi creştinii adevăraţi. Când eşti în prezenţa lor nu primeşti doar dulceaţa care vine din Hristos dar primeşti şi sănătate pentru trup, suflet şi duh. După cum scrie şi în Proverbe 16:24 „ Cuvintele prietenoase (nn.- ale celor ce răspândesc mireasma lui Hristos) sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase”.

 

Profitaţi cât mai este „sezon”. Iarna nu mai găseşti pepeni galbeni buni ci tot felul de soiuri crescute prin sere şi în condiţii artificiale, aduşi din te miri unde. Seamănă în exterior cu pepenii, pot avea un aspect deosebit, dar nu au dulceaţă pentru că nu s-au copt în soare, vânt şi ploaie ci forţat în spaţii închise, injectaţi cu dragoste de sine, de lume şi de bani.

Forma a rămas, dar gustul s-a dus...

---

Ce dor adânc îmi e de Tine

 

 

---