El ne-a dat dreptul să ne facem fii ai lui Dumnezeu

de Preot Iosif Trifa

Cât de măreţ este Cuvântul Evangheliei, ”La început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul...”, ”La început era Cuvântul...”, dar cât de puţini sunt aceia care pricep înţelesul cel adânc al acestor cuvinte.

Cuvântul vorbeşte despre facerea lumii celei nevăzute, iar apoi despre facerea din nou a lumii celei sufleteşti pe care o stricase păcatul lui Adam.

Pentru omenirea cea căzută în păcat şi pieire ”S-a făcut trup Cuvântul lui Dumnezeu”, adică a luat chip şi trup de om Isus Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu. Şi s-a coborât la noi, a suferit pentru noi, s-a răstignit şi a murit pentru noi, şi prin Jertfa aceasta ne-a redat iarăşi lui Dumnezeu, ne-a împăcat cu Dumnezeu, dându-ne dreptul de a fi şi a ne numi copii Lui.

Coborându-Se la noi, Fiul lui Dumnezeu ne-a lăsat lumina, ne-a lăsat darul înfierii, ne-a lăsat adevărul Evangheliei, ne-a lăsat Viaţa veşnică.

Dar aceasta este încă numai istoria mântuirii noastre, numai ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră, harul mântuirii lui Dumnezeu pentru noi. Mântuirea ta înseamnă să intri în această lucrare prin credinţă, înseamnă să răspunzi şi tu la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine.

Iar bunul Dumnezeu nu a cerut de la noi prea mult, căci El a ştiut că noi suntem prea slabi şi aşa de săraci.

De la noi bunul Dumnezeu a cerut şi cere un singur lucru: să-L primim pe Fiul Său, să primim ceea ce a înfăptuit El, Jertfa Lui, să primim ceea ce ne-a adus El: lumina, darul înfierii, adevărul, viaţa.

”Şi câţi L-au primit pe El, le-a dat dreptul să se facă copii lui Dumnezeu.”

Ce multe ne spun aceste cuvinte: Fiul lui Dumnezeu ne-a repus din nou în dreptul şi moştenirea de a fi iarăşi copii ai lui Dumnezeu, drept din care ne scosese păcatul lui Adam. Dar în acest drept, spune Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia vor intra numai cei ce L-au primit prin credinţă şi pocăinţă, pe El Isus Cel răstignit şi Înviat ca Mântuitor şi Domn.

Dragă cititorule, nu uita începutul şi sfârşitul mântuirii tale şi a mele stă în cuvintele acestea din Evanghelie:” Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Ioan 1:12.

A pune mâna pe mântuire înseamnă să fii şi tu între aceşti ”câţiva”, înseamnă să-L primeşti şi tu pe Hristos ca Mântuitor al tău, care a suferit pentru tine, S-a răstignit pentru tine, a murit şi a înviat pentru tine pentru ca să-ţi dea şi ţie putere şi har ca ”să mori faţă de lume şi faţă de păcat”- Romani capitolul 6, şi să înviezi la o viaţă nouă împreună cu El, şi să trăieşti o viaţă nouă prin El, ca un copil al lui Dumnezeu.

Cât de puţini sunt încă aceşti ”câţiva”! Cât de puţini sunt ”rămăşiţa de urmaşi”, copii lui Dumnezeu!

Isus a venit în lume ”cu adevărata lumină”, dar lumea nu L-a cunoscut, şi nu L-a primit, căci oamenii nu au iubit lumina, căci faptele lor erau şi sunt rele.

Aşa a fost atunci şi aşa este şi astăzi, lumea urăşte şi astăzi ”lumina cea adevărată”, îi place norodului, lumii, un Paşte cu lumină multă, dar lumea nu poate suferi ”adevărata lumină” care vădeşte faptele ei rele. Când trece lumina Evangheliei peste slăbiciunile, păcatele şi fărădelegile omului, atunci el se supără şi osândeşte Cuvântul lui Dumnezeu.

Iar osânda aceasta este şi astăzi, ca şi pe vremea când a venit Isus, căci lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, căci faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină. Ioan 3:19-21.

Cei care L-au primit pe Fiul lui Dumnezeu, sunt fii ai luminii, iubesc lumina şi urăsc întunericul.

Şi tuturor celor ce L-au primit pe Domnul, zice Evanghelia, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Dar această primire a lui Isus Hristos în inima şi viaţa noastră prin harul credinţei şi prin naşterea din nou prin Duhul lui Dumnezeu, ne-a dat nouă nu numai dreptul ci şi puterea să ne facem copii ai Săi.

A-L primi cu adevărat pe Mântuitorul înseamnă a primi harul lui Dumnezeu în noi şi puterea Duhului Sfânt în noi, înseamnă a primi harul de a birui păcatul, firea pământească şi lumea.

Din mormântul Învierii Domnul Isus a înviat ca Biruitor, şi tuturor celor ce-L primesc pe El le-a dat harul de a fi biruitori asupra patimilor şi păcatelor, prin sângele Mielului şi cuvântul mărturisirii lor.

A spune în rugăciunea Tatăl nostru că eşti un fiu al lui Dumnezeu este foarte uşor, dar acest har al înfierii noastre trebuie să se şi vadă în viaţa şi în faptele noastre.

Semnul copiilor lui Dumnezeu este tocmai biruinţa. Atât timp cât păcatul te biruie, câtă vreme apleci Adevărul în faţa minciunii, câtă vreme apleci Evanghelia în faţa oamenilor, câtă vreme te iei după toate modele şi modelele lumii, în zadar spui şi crezi că eşti un fiu al lui Dumnezeu.

Un copil al lui Dumnezeu este un luminător, un luptător, un ostaş biruitor al lui Isus, Dumnezeul oştirilor.

Dragă cititorule, în ziua Învierii, fă-ţi tu singur socoteala în ce măsură L-ai primit pe Fiul lui Dumnezeu?
Cât loc I-ai făcut tu în casa ta, în inima ta, în vorbele tale şi în faptele tale?...
Cât de mult te-ai răstignit şi ai murit împreună cu El faţă de lume şi faţă de păcat?
Şi cât de mult ai înviat împreună cu El la o viaţă nouă, ca o ”făptură nouă” ?

În ”bilanţul” acesta, în cercetarea acesta, trebuie să-ţi afli bucuria Învierii.

Hristos a înviat!

Preot Iosif Trifa

Nu-i pe lume înviere mai măreaţă

Nu-i pe lume înviere mai măreaţă,

ca atunci când crapă noaptea de păcat,

şi Hristos renaşte-un suflet la Viaţă,

nu-i pe lume înviere mai măreaţă,

/Ceru-ntreg e-atunci un cântec minunat./

Nu-i pe lume-o bucurie mai slăvită,

ca aceea care–ţi dăruie Isus.

viaţa-i har iar moarte-i nuntă strălucită,

nu-i pe lume-o bucurie mai slăvită,

/Soarele e-atunci pe veci mai neapus./

Şi nu este-n lume-o moarte mai senină,

ca a celui ce-a umblat cu Dumnezeu,

fericit te-avânţi în veşnica Lumină,

nu-i pe lume-o biruinţă mai senină,

/însorită de-un mai dulce curcubeu./

Dă-mi, Isuse, începutul şi sfârşitul

tinereţii-nflăcărate de-al Tău dor,

pentru slava ce-şi aşteaptă răsăritul,

dă-mi Isuse începutul şi sfârşitul,

/credinciosului ostaş biruitor./

>>> INAPOI