"Cum L-au văzut pe Isus, L-au rugat să plece din ținutul lor."
(Matei 8:34) de Pr.Iosif Trifa
Cea mai mare nebunie a oamenilor, arătată de patru ori în Noul Testament
Într-o adunare s-a pus odată întrebarea: care este cea mai mare nebunie pe care o arată Noul Testament?
Cele mai multe răspunsuri s-au oprit asupra nebunului care își îmbia sufletul să bea, să mănânce și să se veselească. Dar în noaptea aceea, moartea l-a trecut în iad.(Luca 12:20)
Desigur, aceasta este o mare nebunie, dar pe lângă aceasta, mai este arătată în Noul Testament una și mai mare. Această nebunie este arătată acolo unde spune Evanghelia că oamenii L-au invitat pe Isus să plece din hotarele lor.
Această nebunie a oamenilor este arătată în patru locuri în Noul Testament:
“ Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor.”
Matei 8:34
“Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor.”
Marcu 5:17
“Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie.”
Luca 4:29
“Tot norodul din ţinutul gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie şi S-a întors.”
Luca 8:37
După ce Isus a vindecat doi îndrăciți, oamenii L-au invitat să plece imediat din hotarele lor și din cetatea lor… Și pe urmă, neputând scăpa de El, L-au răstignit pe dealul Golgotei.
Ce nebunie, ce grozăvie !
Dar … să nu ne indignăm de nebunia doar a acelor oameni. Nebunia lor se repetă și astăzi, nebunia lor se vede și în generațiile de astăzi. Cei mai mulți oameni nu-L suferă nici astăzi pe Isus în hotarele lor sufletești, nu-L suferă în cetatea inimii lor …
Domnul Isus este primit astăzi în același fel în care era primit acum 2000 de ani, când umbla pe pământ., dar să cercetăm Evanghelia și să vedem de ce nu L-au suferit și de ve nu-L suferă oamenii pe Isus în hotarele lor.
La Luca 8:37 se spune că oamenii s-au speriat de minunea vindecării celor îndrăciți și pentru asta L-au rugat să plece din hotarele lor. Scoaterea dracilor făcuse spaimă și tulburare în popor. Cei din Nazaret (Luca 4:29) se supăraseră pentru că Isus îi mustrase pentru împietrirea lor, iar Gadarenii se supăraseră pe Isus pentru că le înecase porcii.
Așa este și astăzi, oriunde se ivește cu adevărat Isus, acolo El face și azi minuni. Cei îndrăciți în patimi grozave, bețivii, desfrânații, rup lanțurile și învie la o viață nouă. Dar tocmai o astfel de minune nu place oamenilor, face un fel de tulburare în popor; iar oamenii vor să aibă ”liniște”, să trăiască în ”liniște”. Să nu le tulburi datini care îi țin ferecați în lanțurile patimilor rele.
Și apoi – ca nazarinenilor – oamenilor nu le place nici astăzi un Isus care mustră păcatele, le place un cuvânt care să le gâdile plăcut urechile.
Dar îndată ce te atingi de păcatele și slăbiciunile, defectele lui, asta nu le mai place. Îndată ce sosește un Isus care îl cheamă pe om să iasă din lume, din modele și desfătările acestei lumi – Isus-ul acesta nu mai place, omul Îl poftește să îl lase în pace ... să plece mai departe.
Apoi vine și supărarea Gadarenilor pentru porci. Patimile cele rele, bețiile, desfrânările, sunt tot atâtea urâte dobitoace. Oriunde se ivește Isus, aceste dobitoace trebuie să piară, să se înece și să se usuce “mocirle”.
Numai că oamenii nu se despart așa de ușor de “porcii” patimilor celor rele. Omul spune că îi place Evanghelia, dar să nu te atingi de “porcii” lui, de năravurile lui cele rele. Li se pare oamenilor o “pagubă” grozavă să-și piardă patimile cele urâte. Dar pentru uscarea “mocirlei” din mijlocul satului(cârciuma), protestează cârciumarul, la ce s-ar mai strânge musafirii dacă nu mai este “baltă” ? Și astfel, pentru paguba “porcilor”, pentru pierderea lor, Isus este invitat și astăzi să plece mai departe …
Așa suntem noi, creștinii de astăzi, ne place de un Isus care să nu se amestece în treburile noastre, în viața noastră.
Ne place un Isus care să stea acolo “la locul lui”, încuiat în biserică, într-o icoană, și îndată ce ce acest Isus care este Făcătorul nostru și Binefăcătorul sufletului nostru, El care este Creeatorul și Stăpânul cerului și al pământului intră în hotărârile vieții noastre, Îl poftim afară. Îndată ce iese din biserică și vrea să intre prin casele și satelor noastre – Îl rugăm să ne lase în pace, să nu ne chinuie cu scoaterea “dracilor”.
O, ce lucru grozav se vede în Evanghelie ! ori de câte ori Isus a scos un drac – s-a făcut tulburare în popor și Domnul a fost poftit să plece mai departe.
Și astăzi este așa, oriunde se ivește Isus și lucrează vreo minune – se face tulburare și frământare.
Vreți dovezi ? Iată, le dă și Oastea lui Isus Biruitorul. Domnul Isus umblă și azi prin țară cu această mișcare evanghelică și face minuni: scoate “draci”, vindecă “orbi”, tămăduiește “ologi”, dar câtă tulburare pentru aceste minuni !
Noi toți ostașii eram mai înainte niște Gadareni, niște îndrăciți în patimi și năravuri urâte - și acum cât zgomot, câtă frământare pentru tămăduirea noastră.
Cu adevărat, și astăzi oriunde s-s tămăduit și se tămăduiește un „îndrăcit” – oamenii se tulbură și Îl poftesc pe Isus să plece din hotarele lor, să le dea pace, să nu-i mai muncească cu scoaterea „dracilor”.
Dragă cititorule, eu te întreb cum stai tu cu hotarele tale cele sufletești ? Nu ești și tu cumva între cei care cred în Domnul, dar nu-L suferă în hotarele vieții lor ? Sau nu cumva crezi că Domnul cercetează hotărârile tale numai din când în când, că-L poți alunga cu păcatele tale - și apoi iar să-L mai chemi înapoi. și iar să-L alungi și iar să-L chemi. O, nu te mai înșela iubitul meu cu astfel de gânduri slabe. Domnul locuiește numai acolo unde I se predau Lui toate hotarele vieții, și pentru totdeauna.
Frații mei, de câte ori Isus a tămăduit îndrăciți, lumea s-a tulburat și L-a poftit să plece. Dar ne spune o Evanghelie că totuși s-a aflat unul care L-a rugat pe Domnul să rămână cu El. E îndrăcitul de la Marcu 5:17-20.
“Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor.
Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El.
Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.”
Iată, frații mei, unul care ne reprezintă pe noi, pe toți. Îndrăcitul mântuit de la Marcu 5: 18 este ambasadorul nostru, al tuturor osta;ilor. Prin el grăim și noi: Doamne, am fost niște îndrăciți de care Ți-a fost milă și ne-ai mântuit, prin dragostea ta și crucea Ta … vream să rămânem cu Tine și să trăim cu Tine.
Dar Domnul Isus ne grăiește și nouă: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.”
Să plecăm deci iubiții mei, la drum, prin sate și orașe, vestind tuturor pe tot locul, minunea pe care Domnul a făcut-o cu noi. Să ducem pe tot locul vestea lui Isus cel răstignit. Cu vestea lui Isus cel răstignit să cutreierăm și noi hotare sufletești. Cu puterea lui Isus Biruitorul să călcăm hotare sufletești pentru ca – prin darul și puterea Lui – să se cutremure dracii și să scape “îndrăciții”.
Și dacă vom avea de suferit cu vestirea aceasta – noi să ne bucurăm. Căci tocmai această împotrivire e semnul că diavolii părăsesc hotarele sufletești. Oriunde se cutremură dracii și scapă “îndrăciții” – acolo neaparat trebuie să fie și tulburare, prigoană, împotrivire … Dacă însuși Domnul Isus a pățit acest lucru – apoi și vestitorii Lui vor păți neaparat tot așa.
Frații mei, să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit și pe noi, ostașii Lui, să gustăm din fericirea de a fi prigoniți pentru El și vestirea Lui. Amin.
Iosif Trifa – “Isus Biruitorul”, Sibiu 21 iulie 1935
Nu te duce de la noi
Gadareni suntem, Isuse, plini de patimi şi nevoi,
/suntem inimi nesupuse, Te-am gonit, dar, o, Isuse,
nu Te duce de la noi! (bis)/
Plini suntem de fapte rele şi-al păcatului noroi,
/gemem sub necazuri grele, nu ne părăsi în ele,
nu Te duce de la noi! (bis)/
Nu te duce! Fără Tine, suntem orbi, flămânzi şi goi...
/Ia-ne tot ce-avem, mai bine; toate n-au un preţ cât Tine;
nu Te duce de la noi! (bis)/
N-asculta pe-aceia care şi-azi Te-alungă iar napoi!
/Arse-n dor de vindecare, plâng atâtea răni amare;
nu Te duce de la noi! (bis)/
Mii de inimi chinuite varsă-al lacrimii şuvoi,
/cer cuvintele-Ţi iubire; nu le părăsi zdrobite;
nu Te duce de la noi! (bis)/
Doamne, Oastea Ta umilă duce greutăţi puhoi.
/Le vom duce fără silă, dar ascultă-ne, ai milă,
nu Te duce de la noi! (bis)/