Păcatul – o semnătură a stricăciunii

 “Dar, va zice cineva, dacă păcătuiesc, pentru mine păcătuiesc. Păcatul meu, numai pe mine mă priveşte! Cu neputinţă! Căci tot aşa ar putea zice şi miasma: „Sunt otrăvitoare numai pentru mine!“ La fel ar zice şi holera: „Suflarea mea dătătoare de moarte, e numai pentru mine!“ Dar nu este aşa!

 

Cel ce păcătuieşte este un agent al iadului. Necurăţia ta se răspândeşte ca şi mirosul unei mlaştini; ca şi un lepros, tu laşi peste tot urmele necurăţiei ori de ce te atingi. Chiar şi aerul care te împresoară e plin de aburii otrăvitori pe care păcatul tău îi produce.

 

Păcatul tău atinge şi pe aproapele tău. El este o sămânţă a stricăciunii. Alţii învaţă de la tine ce văd că faci tu. Unii vor fi la fel cu tine, alţii te vor întrece; chiar dacă au învăţat de la tine numai alfabetul, vor învăţa să citească în cartea iadului, mai bine decât tine. Pilda noastră va înrâuri nu numai pe copiii voştri, ci şi pe toţi cei ce vor veni în legătură cu voi. Păcatul este cea mai bună unealtă pentru împărăţia satanei… Şi oare acesta este un lucru mic înaintea lui Dumnezeu?

 

De aceea stai pe loc şi fă-ţi socoteala. Întreabă-te care e scopul creaţiei tale; ce fel de viaţă ai trăit până acum; cât timp ai pierdut; câtă iubire ai călcat în picioare şi câtă mânie dumnezeiască ţi-ai adunat. Trage-te la răs-pundere, – cum ai întrebuinţat darurile? Cât de necredincios ai fost cu cele încredinţate ţie? Ce fel de pregătire ai făcut pentru ceasul morţii şi cum te-ai pregătit pentru ziua cea mare a socotelilor?

 

Trebuie să fim pătrunşi de adevărul că Dumnezeu Care este drept, trebuie să urască păcatul. „Tu nu eşti un Dumnezeu căruia să-i placă răul“ (Ps. 5). El nu adăposteşte pe cel rău. Nici pe pământ şi cu atât mai puţin în cer, nimic rău nu va fi răbdat în locuinţa lui Dumnezeu. Cât de proşti am fi noi, dacă am încerca să adăpostim doi oaspeţi, care sunt atât de înverşunaţi unul faţă de celălalt, ca Hristos şi Belial. Putem fi siguri că Hristos nu va locui în odaia inimii noastre, dacă găzduim pe diavolul în- tr-ascuns, în pivniţa gândurilor noastre.

 

Regii pământului obişnuiau înainte vreme să aibă în suita lor şi câţiva proşti care făceau nebunii, numiţi bufoni; însă Atotînţeleptul Dumnezeu nu vrea să aibă în palatul Său asemenea nebuni.

 

O, voi toţi cei cufundaţi în păcat! Trezi- ţi-vă, treziţi-vă! Treziţi-vă astăzi la glasul duios şi blând al harului, la glasul care vă cheamă astăzi: Veniţi şi luaţi iertare, căci dacă nu vreţi, va trebui să auziţi glasul îngrozitor al trâmbiţei care vă va aduce vestea cea mai grozavă şi mai neplăcută dintre toate veştile care se vor fi auzit vreodată: „Duceţi-vă, blestemaţilor!“. “

                                                                   Ioan Marini din cartea “Păcatul”