Cine stă în credinţă are nădejdea mântuirii

A avea nădejdea mântuirii înseamnă a avea deplina încredinţare că, prin Domnul Isus Hristos, ai fost primit de Tatăl.

Cine-ţi dă această încredinţare? Duhul lui Dumnezeu Care adevereşte duhului nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom 8, 16).

Această nădejde nu se întemeiază deci pe vorba vreunui om, nu se capătă prin citirea unor cărţi, nu se sprijină pe anumite închipuiri, ci este lucrarea Duhului Sfânt pe care Însuşi Dumnezeu mi-L dă în lăuntrul meu, în cel mai ascuns loc al fiinţei mele.

Nădejdea mântuirii nu atârnă de simţirile noastre, nici nu este o plăsmuire a închipuirii noastre. Ea nu este descoperită prin vreo arătare, nici prin vreun vis; ci este o pecete statornică, neştearsă, în duhul nostru.

Ca să fii întors la Dumnezeu, ai nevoie de ceva mai mult decât credinţa în literă. O, nu tăgăduim însemnătatea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care se întemeiază credinţa noastră; însă nu credinţa în acest Cuvânt are ca rod nădejdea mântuirii, ci credinţa în Isus Hristos cel viu, ca Mântuitor personal şi atotputernic, Căruia să I te predai în totul, fără condiţii.

Dacă Domnul ne-a primit şi noi suntem găsiţi în El, atunci nu mai este nici o osândire, Duhul Lui ne dă nădejdea mântuirii. Avem mărturia că Domnul Iisus este al nostru şi noi suntem ai Lui. Iată un lucru pe care trebuie să-l trăieşti, ca să-l înţelegi.

Ei bine, tu care te numeşti om credincios, înţelegi tu de ce este vorba aici, ai tu nădejdea mântuirii?

Poţi să spui: „Slavă Domnului, sunt mântuit. Duhul Sfânt îmi dă această încredinţare? ”

                                                                    Ioan Marini   „Gânduri  creştine”