Cine stă în credinţă,se pleacă în faţa lucrării Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt are de făcut o mare lucrare în cei răscumpăraţi prin sângele Mielului. Lucrarea Lui este să ne sfinţească tot mai mult (I Tes 5, 23), pentru ca să ajungem să fim în viaţa şi în purtarea noastră, aşa cum a fost Domnul Isus Hristos şi cum ar fi El, dacă ar fi în locul nostru. Suntem rânduiţi „să fim asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi“ (Rom 8, 29). Această lucrare vrea s-o ducă la desăvârşire Duhul Sfânt în orice copil al lui Dumnezeu.

Cine stă în credinţă, este gata să se supună lui Dumnezeu. Dar nu poate să facă acest lucru decât numai dacă se predă în totul călăuzirii Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ia în stăpânire viaţa care I s-a predat, ca s-o sfinţească. Lucrarea Lui este o lucrare minunată, tainică, şi totuşi bine arătată în afară prin viaţa de sfinţenie. Ceea ce face El, nu se poate face nici prin puterea voinţei, nici prin tot felul de sforţări ale trupului, nici prin încordarea puterilor sufleteşti, nici prin carte sau cultură, nici prin educaţie. Sculptorul Dumnezeiesc, căci aşa am putea să numim pe Duhul Sfânt, ciopleşte mereu la blocurile de piatră, care sunt aceia care s-au predat Lui, ca să scoată din ei – sufleteşte vorbind – chipuri asemenea Domnului Isus. Chiar dacă această cioplire este dureroasă adeseori, tot El o uşurează, pentru că ne dă puterea să-I fim supuşi (Filip 2, 12-13). Ca un copil supus şi ascultător, aşa se lasă cel credincios în seama Duhului. Rugăciunea lui este: Doamne, descopere în mine tot ce este necurat şi arde cu văpaia Ta! Chiar dacă acest lucru mi-ar aduce dureri, ştiu bine că după durere vine bucurie. Ştiu că Tu vrei să faci din mine un om nou, care să trăiască în lumina Ta.

Cine stă în credinţă nu numai că se pleacă în faţa Duhului Sfânt şi-I este supus, dar chiar simte nevoia să fie plin de Duhul Sfânt. Inima lui însetează şi flămânzeşte după viaţa din plin. După cum viaţa trupului se ţine cu hrană din pământ, tot aşa viaţa duhului se ţine cu hrană din Dumnezeu. De aceea, credinciosul păşeşte spre tronul harului ca unul care însetează după plinătatea Duhului; iar Dumnezeu nu lasă pe copilul Lui să ducă lipsă, ci îi dă din plin apa vieţii şi daruri duhovniceşti, care îl umplu şi îl pătrund.

Înţelegi tu ce-ţi grăiesc eu aici? Vrei tu ca Duhul Sfânt să te prefacă şi pe tine într-un chip asemănător cu al Domnului Isus? Sau te împotriveşti îndemnurilor şi lucrării Lui? Însetezi tu după plinătatea Duhului Sfânt?

                                                    Ioan Marini    “Gânduri creştine”