Pacatul
Să ne închipuim că suntem în lanul de grâu. Carul încărcat cu snopi trece scârţâind din toate încheieturile, lăsând urme adânci, de-a lungul holdelor pe unde trece.
Noi mulţumim lui Dumnezeu şi-L preamărim, lăudându-L pentru roada bogată cu care ne-a binecuvântat şi pentru timpul bun ce ne-a dat, rugându-L să ne ajute până ce şi ultima claie de grâu va fi adusă acasă; iar plugarul să se bucure atunci cu mare veselie, că-şi vede roada strânsă grămadă în ograda sa.
Ce icoană minunată a binefacerilor cereşti, este pentru noi carul încărcat cu snopi! Din leagăn şi până la mormânt, noi suntem înzestraţi neîncetat cu darurile scumpe ale lui Dumnezeu. Fiecare zi ne-a adus un snop de binecuvântări. Ce ne-ar fi putut dărui Dumnezeu mai mult decât ne-a dăruit? El ne-a încărcat zilnic cu binefaceri, ocrotindu-ne necontenit cu dragostea Sa. Să ne închinăm bunătăţii Sale şi cu inima plină de bucurie să-I mulţumim întotdeauna.
Dar, ah, carul încărcat cu grâu mai are şi un alt înţeles.
În timp ce Dumnezeu ne încarcă cu darurile Sale, noi Îl încărcăm cu păcatele noastre.
În timp ce El ne îngrămădeşte mereu, unul după altul, cu snopii dărniciilor Sale, noi îl îngrămădim, rând pe rând, cu faptele noastre rele, până ce povara păcatelor noastre ajunge de nesuportat. Şi El strigă atunci cu glas tare de sub povara păcatelor noastre, zicându-ne: "Sunt stropşit de voi (de păcatele voastre), precum este stropşit pământul de carul încărcat cu snopi".
Textul nostru începe cu "iată". Cuvântul "iată" este în Biblie ca firma unei prăvălii ce a-trage atenţia. Oriunde întâlnim în Sfânta Scrip-tură cuvântul "iată", să luăm ++++++++++aminte, fiindcă el arată că acolo ni se spune un lucru la care trebuie să privim cu toată grija. Acest "iată" este ca un sol care stă pe treptele casei înţelepciunii şi strigă: "Veniţi înăuntru, voi inimilor înţelepte şi ascultaţi glasul Domnului!".
Să ne deschidem şi noi ochii, ca să vedem şi să ne rugăm ca Duhul Sfânt să-şi croiască drum prin ochii noştri şi prin urechile noastre, să ne dea pocăinţa, şi scârba de noi înşine să ne cuprindă cu putere, pentru ca să urâm păcatul şi să nu-l mai făptuim, ci să umblăm în neprihănire înaintea Dumnezeului nostru milostiv.
Desigur, ceea ce s-a spus mai sus despre greutatea cu care păcatul apasă pe Dumnezeu, este o icoană de vorbire. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi apăsat de oameni. Oricât de multe păcate ar făptui cineva, acestea nu pot să tulbure pacea desăvârşirii dumnezeieşti, ori să aducă vreun val de nemulţumire în liniştea cerească. Dar El vrea să facă pe oameni să înţeleagă ceea ce este păcatul înaintea Sa, de aceea vorbeşte în chip obişnuit, în graiul nostru, ca să putem pricepe în chip desăvârşit ceea ce ne spune. După cum bunicul vorbeşte nepoţeilor săi după mintea lor, ca să-l poată pricepe, tot aşa şi Domnul, se pogoară la înţelegerea noastră. În Cuvântul Său, ne vorbeşte în graiul nostru, şi în cuvintele noastre, pentru a descoperi acestei lumi slăbănoage şi neştiutoare, tainele cerului şi binefacerile dragostei Sale pentru noi toţi.