As dori sa cant un cantec pentru Tine

 

 

Aş dori să cânt un cântec pentru Tine
plin de dor şi de-o Nădejde de ne-nvins.
Însă pline de tristeţe şi suspine
îmi sunt limpezile ochilor lumine
şi străin sunt 
- şi mi-e locul jar aprins!

 

Şi-aş dori să-l laşi-naintea Ta să-Ţi spună
ca suspinul lui să-l cânte-ncetinel
şi să-Ţi lase peste Rănile tăcerii,
lacrimile trandafirilor durerii,
care le-au trimis şi care vin cu el.

 

Şi-aş dori să-l laşi-naintea Ta să-Ţi spună
ce statornică iubire l-a trimis;
Că n-a fost nici depărtare, nici furtună,
nici durere şi nici ispite s-o răpună,
ci-i curată ca un Crin din Paradis.

 

Şi-aş dori să nu mi-l uiţi Tu niciodată,
să-l păstrezi zălogul unui legământ
şi-a iubirii din credinţa neschimbată,
care ştiu că va fi mâine-ncununată
de Lumina împlinitului Cuvânt.

 

Fă să pot avea puterea de-aşteptare
cu blândeţea unei scumpe-ncredinţări,
pân-la capăt jertfa dând-o cu-mpăcare,
să întâmpin mult dorita Sărbătoare
cu un cuget neumbrit de remuşcări.