N-am inteles adesea

 

  

N-am înţeles adesea, Isuse-al Tău Cuvânt,
dar l-am crezul şi-atuncea adevărat şi sfânt.

 

N-am cunoscut adesea ce piedici întâlneam,
dar Ţi-am călcat pe urme cât mai smerit puteam.

 

A fost cumplit adesea să-nfrunt pe Goliat,
mi-a fost de el şi frică, – dar n-am făcut păcat.

 

N-am priceput adesea ce jertfe mi-ai cerut,
dar am privit Golgota – şi Ţi le-am dat tăcut.

 

Mă-nfiorau adesea cuptoarele arzând,
dar n-am vrut să arzi Singur – şi Te-am urmat răbdând.

 

Ca să rămân cu Tine, şi moarte-a fost s-aleg,
dar am ales, căci preţul am vrut să-l dau întreg.

 

Sunt încă multe taine ce nici azi nu le ştiu,
dar tac şi cred că toate se află mai târziu.

 

Nu vreau să ştiu, Isuse, tot întrebând mereu;
mi-ajunge că-s cu Tine şi Tu eşti Domnul meu.

                                                  Traian DORZ