De unde-i cantecul acesta

De unde-i cântecul acesta care-mi trezeşte-aşa suspine?
Ah, ştiu: demult, Isuse-odată cândva-l cântam şi eu cu Tine.

 

De unde ştiu cărarea asta ce-mi pare cunoscută bine?
Ah, mi-amintesc: cândva, Isuse, mergeam şi eu pe ea cu Tine.

 

De unde ştiu cuvântu-acesta ce-acum mereu în minte-mi vine?
Ah, mi-l spuneai şi mie-odată, atunci când ascultam de Tine!

 

O, numai pacea de-altădată şi bucuria nu-mi mai vine!
Rămas-au toate-acolo unde cândva m-am despărţit de Tine.

 

Azi, când îmi reamintesc de toate, se rupe inima din mine;
doar eu sunt vinovat, Isuse, că eu Te-am părăsit pe Tine.

 

O, de-aş putea lăsa păcatul, să pot, plângând, veni la Tine,
pierdutul har de altădată din nou l-aş regăsi, ştiu bine!

 

Întoarce-mă, Isuse, iarăşi prin dulcile-amintiri senine
spre starea ce-o aveam odată, atunci când ascultam de Tine!