Isus Tu vii din nou Isuse
Isus, Tu vii din nou, Isuse,
ca să Te naşti în lumea mea;
atunci Ţi-am dat un grajd şi-o iesle,
dar astăzi nimeni nu Ţi-ar da.
Şi-n taină Îţi aud chemarea
şi glasul Tău Isus iubit,
mă chemi la ieslea Ta
căci magii şi cu păstorii n-au venit.
O, vin dar aur n-am Isuse,
nici smirnă, nici tămâie n-am,
ca magii buni de altădată
veniţi ca să-Ţi aducă dar.
Dar am o inimă ce bate
şi câtă dragoste e-n ea
Ţi-o dăruiesc întreagă Ţie
să fie-n veci de veci a Ta !