Porumbel cu aripi albe

– Porumbel cu aripi albe, ochiul meu Te pierde, ochiul meu Te pierde;
peste lume, peste ţară, du-Te şi Te-ntoarce iară c-o crenguţă verde.

Ai plecat de-atâta vreme peste nori de spume, peste nori de spume,
zarea e mereu pustie, oare nici o bucurie nu-mi găseşti Tu-n lume?

– Spune-mi, vântule, de ce sunt căile deşarte, căile deşarte,
s-a pierdut prin văi străine, ori nu-L lasă mâini haine, ori e-n ceas de moarte?

Sau privirea ce-L aşteaptă n-o să-L mai dezmierde?… n-o să-L mai dezmierde?
– N-o să vină niciodată, că n-a fost în lumea toată o crenguţă verde!…

Dar Tu ţine-Ți către ceruri mâini neobosite, mâini neobosite,
calde rugăciuni trimite-I Domnului în veci iubitei Ţări făgăduite.

Şi vei moşteni-n lumină har ce nu se pierde, har ce nu se pierde,
toată Ţara Minunată de-unde-ai aşteptat odată o crenguţă verde!…