Pot sa treaca multi

 

  

Pot să treacă mulţi pe-alături şi nici seamă să nu ţină,
pentru mine eşti, Isuse, scumpa inimii Lumină.
Pot Cuvântul să Ţi-l calce – câţi vor vrea – şi nici să-i doară,
pentru mine el rămâne scumpa inimii Comoară.

 

Pot spre fiii Tăi să caute mulţi cu silă şi cu ură,
eu privesc la ei cu toată scumpa inimii Căldură.
Pot să-Ţi lepede-a Ta Cruce cei nebuni după-a lor vrere,
pentru mine ea rămâne scumpa inimii Putere.

 

Pot să-Ţi calce-nvăţătura, pot să lepede-al Tău Nume,
pentru mine ele-s veşnic Bunul cel mai scump din lume.
Şi cu cât, fricoşi, le lasă mulţi din cei aleşi nainte,
eu le-aş arde mai frumoasă jertfa dăruirii sfinte.

Traian Dorz