Cand Tu-mi plutesti pe-a mele valuri

Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri, din mal în mal se face Cale,

lumina valurilor mele sărută umbra tălpii Tale.

 

Când Tu-mi cobori Isuse, tot Cerul este-al meu,

lumina Feţei Tale mă mângâie mereu.

 

Când Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul pustiu al ţarinilor mele,

tot praful meu sărută urma şi talpa Ta călcând pe ele.

 

Când Tu-mi cobori pe liniştirea cuvintelor Scripturii Sfinte,

m-apropii şi-Ţi sărut cu lacrimi umblarea Ta printre cuvinte.

 

Când Tu-mi pui jugul Tău pe umeri şi-mi faci pe Cruce loc şi mie,

şi-mi dai o parte din ocară - eu le sărut cu bucurie!

 

Când stau plecat cu norii serii în rugăciunea lor spre Soare,

de sărutarea Feţei Tale mi-s buzele strălucitoare.

 

Ce-ar mai putea fi-atunci pe lume o slavă-asemeni pentru mine

ca sărutarea-mpărtăşirii nemaidesprinsă-n veci de Tine?

Traian Dorz