La ce-mi foloseste oare
La ce-mi foloseşte oare viaţa asta trecătoare
dacă mi-o petrec în rău, departe de Dumnezeu?
La ce-mi foloseşte mie să am orice bogăţie,
când nimic nu voi lua din lume când voi pleca?
La ce-mi foloseşte, frate, să am bani, să am de toate
câtă vreme eu trăiesc fără Domnul meu Ceresc?
De-aş avea orice ştiinţă, ce folos când n-am credinţă?
în zadar m-am frământat, că nimic n-am câştigat.
Ştiu că toate-s însă bune când, prin sfânta rugăciune,
mă apropii tot mereu să-I slujesc lui Dumnezeu.
Doamne, dă-mi să am în mine Duhul Sfânt ce de Sus vine!
Că trăind pentru Hristos toate fi-mi-vor de folos.