Din harfa unei fara seaman

Din harfa unei fără seamăn

iubiri aprinse pe pământ

am vrut, cum am ştiut Isuse,

mai cald şi mai frumos să-Ţi cânt.

 

În orice viers am pus o parte

din inima ce le-a purtat

în fiecare slovă-mi arde

un strop din duhu-nflăcărat.

 

din Jertfa Golgotei s-o iau

şi miilor de inimi stinse

puternic foc ceresc să dau

 

înalt şi larg şi fericit

în focul dragostei de Tine

Isus, Mântuitor Iubit... 

 

ca tot ce-am spus şi ce-am făcut

n-a fost nici ’naltă, nici fierbinte

nici fericită cum am vrut.

 

Azi vin plângând ca Magdalena

când vasul scump şi l-a sfărmat

ca nimenea din el, pe urmă,

să nu mai fie-nmiresmat.

 

Şi-mi sparg, Isuse Dulce, harfa

cu care-am vrut aici să-Ţi cânt,

ca nimănuia, după Tine,

să nu-i mai cânte pe pământ;

 

Rugându-Te măcar în ceruri

să faci să pot cânta aşa

cum toată viaţa mea din lume

am vrut, dar n-am putut cânta.