Mai cheama-mi Isuse

 

 

Mai cheamă-mi, Isuse, al meu duh zdrobit
să verse șiroaie de lacrimi,
şi spală-l Isuse, de tot ce-a trăit
prin negura nopţii de patimi.


Mai dă-mi pocăinţă în sufletul meu,
dă-mi har și credinţă deplină,
smerenie sfântă mai dă-mi Tu mereu
să umblu pe căi de lumină.

Mai iartă-mi, Isuse tot cât Ţi-am greșit
că nu este om fără vină,
şi-nvăluie-mi dulce tot duhul zdrobit
şi-n pacea iertării alină-l.


Mai dă-mi o speranţă în sufletul meu
şi-mbracă-mă-n haina-nnoirii,
şi ia-mă cu Tine, Isuse la greu
să scap de ispitele firii

Mai lasă-mi Isuse suspinul trudit
plecat în genunchi să Te cheme,
mai iartă-mi Isuse piciorul greșit
şi-ndreaptă-mi umblarea prin vreme.


Mai dă-mi o lumină în sufletul meu
din sfânta și dreapta credinţă,
unește-mă veșnic, Isus, Dumnezeu
cu Marea și Sfânta-Ţi Fiinţă !