Cutremuratu-s-a Pamantul
Cutremuratu-s-a pământul, scârbit de-al lumii greu păcat,
pe Cel ce-a sângerat veşmântul al nopţii astru întristat
şi soarele-a fugit cu groază în umbra negrei nopţi ascuns
pe-al vieţii Soare să nu-L vază pe Cruce atârnat străpuns.
Văzduhul tot cu ploi de lacrimi pe-al Cerului Stăpân jelea
şi numai omul prins în patimi nepăsător sărbătorea;
Sărbătorea o liberare de-un incomod acuzator
crezând că va avea scăpare şi că va fi biruitor.
O, numai omul pentru care trimis-a Cerul ce-avea Sfânt
orbit în ura cea mai mare îngroapă Cerul în pământ;
O, dulce vreme a iertării să nu te duci aşa curând
chiar dacă tronul nepăsării tot pare neclintit şezând.
Căci Golgota mai este încă limanul sfânt şi glorios
şi-a lumii nepăsare-adâncă pe Cruce-a ispăşit Hristos.
Cu cât mai greu Calvar urca-va spre ceruri câte-un păcătos
cu atât mai mare va fi slava, biruitor e-n veci Hristos!