De dragul Tau Isuse dulce
De dragul Tău Isuse dulce prin lumea asta trec străin,
purtat de dorul Tău fierbinte, atras de chipul Tău senin.
De dragul Tău atâtea chinuri cu bucurie-am îndurat,
că nu-i pe lume mângâiere ca-ceea care Tu mi-ai dat.
De dragul Tău am plâns Isuse, căci toţi acei ce Te lovesc
simt că pe mine adânc în suflet cu orice vorbă mă rănesc.
De dragul Tău o drag Isuse cu ochii-n lacrimi am cântat
şi tot ce-a fost mai scump în mine cu suflet fericit Ţi-am dat.
De dragul Tău m-aduc ca jertfă pe rugul dragostei aprins,
vrea să mă mistuie iubirea ce-ntregul suflet mi-a cuprins.
De dragul Tău, ca niciodată, în mii de ani şi de vieţi
nu Ţi-aş putea cânta Isuse a mântuirii frumuseţi.