Coboara ziua spre-asfintit
Coboară ziua-nspre-asfințit ca viața-n bătrânețe,
lumina-i trece liniștit spre-o altă tinerețe.
Crezând aceleiași Porunci ce le-a-ntocmit cărare,
trec toate-urmând mereu de-atunci eterna ascultare.
Nici unele nu stau din drum, nici nu se-abat din cale,
ci toate țin, ca-ntâi, și-acum porunca voii Sale.
Urmează după noapte zi și iarna după vară,
merg toate-toate cum ar fi întaia zi și seară ...
...Învață-mă, firesc amurg, eternele povețe
prin care zilele să-mi scurg spre-o sfântă Tinerețe.
Și când, c-un ultim asfințit, viața mea-nceta-va,
să-i moștenesc desăvârșit, nemaiapusa, Slavă!