O fratii ai mei

 

 

O, fraţi ai mei de mamă, cu ce dor v-am căutat,
nici munţi n-au fost, nici teamă, nici lei să-i bag în seamă
atunci când m-aţi chemat !

 

V-am preţuit iubirea mai mult ca viaţa mea,
cu toată dăruirea v-am vrut nedespărţirea,
dând totul pentru ea.

 

V-am dat lumina toată câtă-am putut ţinea
din Jertfa minunată ce-o-mpărtăşeau odată
cei dinaintea mea.

 

Să fie oare toate acestea în zadar ?
Sunt minţi prea mult uscate, ori sunt prea mari păcate,
de nu mai este har ?

 

E cea din urmă cină aceasta printre voi;
ori Domnul o să vină, ori n-o să mă mai ţină.
Şi fiţi cum vreţi, apoi !

 

O fii ai mamei mele, de ce vreţi să pieriţi ?
Viclene-ndemnuri rele vă trag la iad cu ele.
De ce nu vă treziţi ?

---