O cand mi se-ntoarce privirea
O, când mi se-ntoarce privirea spre El, lumină şi zâmbet mi-e faţa
şi inima-mi umple fiorul acel ce nalţă-ntr-o clipă viaţa.
Atunci norii negri de griji şi tristeţi se duc cum se duce-o clipire
şi-n suflet revarsă seninul măreţ cântare, lumină, iubire.
Atunci nu sunt singur şi nu sunt străin, oricât e de mare pustia,
căci gândul îmi cântă iar duhul mi-e plin de harul ce-l dă părtăşia.
Atunci orice frică şi teamă dispar şi-n faţa cumplitei primejdii,
în inimă-mi vine o fără hotar tărie – îndemnul nădejdii.
Atunci încetează al rănilor chin, oricât e de cruntă lovirea,
iar faţa zdrobită mi-o umple deplin blândeţea, iertarea, iubirea.
Atunci pier şi neguri, şi noapte, şi nori de spaime, ‘ndoieli şi ispite,
iar cerul mi-l umple cu sute de sori Lumina Privirii Iubite…
O, când mi se-ntoarce privirea în Sus, uit ura, şi chinul, şi tina
şi simt cum mă-nvăluie-n Tine, Isus, Lumina, Lumina, Lumina…