Toate mamele

 

  

Toate mamele ce-şi poartă printre lacrimi şi cântări

bucuria şi iubirea, aibă-le pe-orice cărări.

 

Învăţaţi copii voştri de Isus de când sunt mici,

de-i veţi creşte-n Domnul vrednici, fericite-n veci şi-aici.

 

Toate mamele ce-nvaţă pe copii lor de mici

în Iubirea cea de ceruri, aibă-o-n ceruri şi aici.

 

Toate mamele iubite care cu un sfânt fior

îngenunche şi se roagă, vadă-şi buni copii lor.

 

Aibă de la Domnul parte pentru-ai lor copii iubiţi,

bucuria unor mame cu copii fericiţi.

 

Învăţaţi copii voştri de Isus de când sunt mici,

de-i veţi creşte-n Domnul vrednici, fericite-n cer şi-aici.

 

Mame - ce cuvânt de aur şi ce rod ceresc aveţi,

facă Dumnezeu să creşteţi fii ai veşnicei Vieţi.

 

Învăţaţi copii voştri de Isus de când sunt mici,

de-i veţi creşte-n Domnul fi-vor fericiţi în cer şi-aici.

Traian Dorz