S-aude de departe

 

  

S-aude de departe un Glas duios şi blând,
pe tine din păcate te cheamă suspinând:
– O, suflet fără pace, ce zaci nemântuit,
te cheamă să te scape Isus cel Răstignit!
Vino, vino, te cheamă să te scape Isus cel Răstignit!

 

S-aude de departe chemarea Lui mereu,
ascultă, vino astăzi, păcatul tău e greu,
pierzarea te aşteaptă cât stai nemântuit,
scăparea ta e numai Isus cel Răstignit!
Vino, vino, scăparea ta e numai Isus cel Răstignit!

 

Răspunde de departe: – Isuse Doamne-ascult,
mă-ntorc la Tine, iartă-mi păcatul meu cel mult,
vreau să-Ţi slujesc de-acuma cu drag pân’ la sfârşit,
ajută-mă cu milă, Isus cel Răstignit!
Vino, vino, ajută-mă cu milă, Isus cel Răstignit!

 

…S-aude de departe cerescul cor cântând,
se bucură de tine că te-ai întors curând.
Şi dacă-n curăţie Îl vei sluji supus,
cu drag în Casa-I Sfântă te va chema ISUS.
Vino, vino, cu drag în Casa-I Sfântă te va chema ISUS!