O raspunde-mi cand strig Doamne

 

 

O, răspunde-mi când strig, Domnul neprihanei mele,
scoate-mă la larg în ceasul strâmtorării grele!
Doamne-ai milă-ascultă-mi ruga strâmtorării grele!…

 

Până când, o, fiii lumii, slava-mi veţi huli-o?
Până când deşertăciunea, oare, veţi iubi-o?
Cât umbla-veţi în minciună, cât veţi mai iubi-o?

 

Să ştiţi că ales-a Domnul om iubit pe care
îl ajută şi-i arată marea îndurare…
El m-aude când spre Domnul strig – şi-mi dă-ndurare…

 

Tremuraţi, fugiţi cu groază de păcătuire,
spuneţi-vă-aceasta-n inimi seara, la dormire!
Şi tăceţi apoi în patul vostru de dormire!

 

Domnului s-aduceţi jertfe cu trăiri curate
şi nădăjduiţi în Domnul veacurile toate,
toţi ai Lui în El vă-ncredeţi veacurile toate!…

 

Mulţi zic: „Cine-o să ne-arate nouă fericirea?“
Eu zic: „Doamne-arată-Ţi nouă iarăşi strălucirea!
Faţa Ta ne-arate nouă iarăşi strălucirea.

 

Tu-mi dai inimii mai multe stări de bucurie
decât lor când le rodeşte grâul pe câmpie,
roada vinului din viţă, grâul pe câmpie…

 

Eu mă culc şi-adorm, o Doamne, liniştit şi-n Pace,
împăcarea Ta cerească fericit mă face,
liniştită locuinţa Pacea Ta mi-o face…