Primeste-ma Iubire

Primeşte-mă, Iubire, şi mă sărută drag

când vin de-aşa departe şi de demult Acasă

şi ca o mamă dulce întâmpină-mă-n prag,

strângându-mă la sânu-Ți cu-o lacrimă duioasă.

 

Primeşte-mă, Iertare, să plâng în poala Ta,

ca după pocăinţa cea mai adânc curată

şi leagă-mă cu lacrimi, spre-a nu mă mai putea

să mă dezlege nimeni de Tine, niciodată!

 

Primeşte-mă, Blândeţe, să-mi alipesc pe veci,

de sânul Tău fiinţa atât de obosită,

şi pacea Ta cea dulce deasupra-mi să-Ți apleci,

făcându-mi pe vecie căderea ispăşită.

 

Primeşte-mă, Tăcere, pe muntele Tău sfânt,

pe care rugăciunea e slobodă să plângă,

şi unde fericirea e singurul cuvânt,

iar mâinile întinse pot Cerul tot să-l strângă.

 

De-acolo te deschide apoi să mă primeşti,

o, Patria mea scumpă, în dulcea limpezime

şi-apoi mi-nchide-n urmă grădinile cereşti,

din ele, pe vecie, să nu mă scoată nime ...

 

Traian Dorz