Straina-a fost viata mea

 

 

Străină a fost viaţa mea
şi plânsul m-a-nsoţit în ea,
a fost o viaţă de amar
şi de dureri fără hotar...
 
Dar într-o zi am întâlnit
pe Domnul care m-a iubit,
eram pe lume singurel
şi reazem am aflat în El.
 
Atuncea când L-am întâlnit,
căzut eram şi biruit,
de greutăţi şi de amar
şi de dureri fără hotar.
 
O, cum am înţeles şi eu
câte-a-ndurat Stăpânul meu,
şi-am înţeles ce-a suferit
păcatul când mi-a ispăşit!
 
Eu rabd că sunt un păcătos,
dar pentru ce-a răbdat Hristos?
Şi tot eu strig când sunt lovit,
El S-a rugat şi răstignit.
 
Eu pe duşmani m-am răzbunat,
El totdeuna i-a iertat...
... Şi, stând mereu privind la cui,
am plâns la umbra Crucii Lui.
 
Am plâns mereu pierdut şi dus,
la umbra Crucii lui Isus,
iar astăzi simt că-s uşurat,
El m-a primit, El m-a iertat ...
                                                       Traian Dorz