Hristos a inviat


 

 

Hristos a înviat din morţi,

ce bucurie sfântă!

Şi îngerii din ceruri, toţi,

şi lumea-ntreagă cântă. (bis)

 

Refren:

Hristos a înviat, Hristos a înviat,

adevărat, adevărat,

Hristos a înviat!

 

— Veniţi voi toţi cei vii, cântaţi

cu morţii din mormânturi!

Mărire Lui şi slavă-I daţi

prin mii şi mii de cânturi. (bis)

 

Veniţi, luaţi lumina Sa

că vremea e aproape

când slava Lui va lumina

peste pământ şi ape. (bis)

 

Voi, câţi vă credeţi buni, veniţi,

primiţi această veste

în dragoste de n-o trăiţi,

credinţa moartă este! (bis)

 

Veniţi voi, care-aţi fost uitaţi,

azi ceasul vostru bate,

prin Jertfa Lui aţi fost iertaţi

de orişice păcate! (bis)

 

Hristos a înviat din morţi,

a triumfat iubirea!...

Îi cântă îngerii Lui toţi

îi cântă-ntreagă firea. (bis)

 

Cântaţi toţi Fiului de Sus

vestiţi puterea-I sfântă

a înviat Isus, Isus,

azi lumea-ntreagă cântă! (bis)