Viorile pădurii îşi odihnesc arcuşul

Viorile pădurii îşi odihnesc arcuşul
uitat în iarba moale a liniştii, sub ulmi,
flămânzi ies lupii serii, suind pieziş urcuşul
spre oile luminii, (bis) ce tremură pe culmi,
spre oile luminii ce tremură pe culmi...

Tot binele ce-n lume o zi l-a-nfăptuit,
trist Soarele-L plăteşte în flăcări apunând,
cu Sângele Luminii ucise S-a-nroşit
şi norii, şi pădurea, (bis) şi turlele, pe rând,
şi norii şi pădurea, şi turlele, pe rând.

Sus, luna, ca o mamă cu Fiul condamnat,
şi-ascunde faţa tristă sub vălul unui nor...
... Din Ghetsimani, la toate, Isus, îngenuncheat,
priveşte şi-nţelege, (bis) ce-I spune taina lor,
priveşte şi-nţelege ce-I spune taina lor...