Chiar cei aleşi sunt ispitiţi să cadă

 

 

Chiar cei aleşi sunt ispitiţi să cadă,

în vremurile grele de apoi,

|: dă ochilor trezie ca să vadă,

Isuse, că Tu eşti mereu cu noi! :|

 

Şi-n inimi toarnă linişte deplină

şi-avânt şi har în greul Tău război,

|: să ştim adânc, că-n tot ce-o fi să vină,

mai alipit, mai viu eşti lângă noi! :|

 

Când urlă valurile spumegânde,

de necredinţă, ură şi nevoi,

|: adu-ne-aminte-ndemnurile blânde,

ce ni le-ai dat spunând că eşti cu noi! :|

 

Şi nu lăsa durerea şi-oboseala,

să ne târască-n negrul lor şuvoi,

|: ci iartă-ne slăbia şi greşala,

şi-ncredinţează-ne că eşti cu noi! :|

 

---