Demult Isuse Tu-ai trecut

Demult Isuse Tu-ai trecut pe-aicea doar o dată

/şi zeci de veacuri n-au putut,

să şteargă Chipul Tău plăcut,

din ochii care Ţi-au văzut Făptura minunată./

 

Ce har putut-ai oare avea în vorbă şi-n privire,

/că veacuri au trecut aşa

şi nu Te-au mai putut uita,

că le-a robit iubirea Ta întreaga lor simţire./

 

Prin ce putere le-ai răpit întreaga lor fiinţă,

/că au răbdat, au pătimit,

au ars, dar nu Te-au părăsit,

au fost ucişi, dar au murit crezând în Biruinţă!/

 

Că nencetat de când Te-ai dus Ţi-aşteaptă revenirea

/şi-n focul Duhului cel Sfânt

din răsărit până-n apus,

Te cheamă azi cu dor nespus, adânc trăind Iubirea./

 

Că şi azi de mii de ani privesc cu-acelaşi dor pe Cale

/iar aşteptările ce cresc

mai mult iubirea ne-o măresc,

mai mult mereu, mai mult doresc ivirea Feţei Tale./

 

O, de-ai veni cât mai curând, Te cheamă-ntreaga fire,

/Te cheamă-Altarul sângerând

şi timpul tot mai greu urcând

şi-n taină tot mai nalt arzând nestinsa Ta iubire./